Italia: România la un pas de "Il Watergate italiano"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paolo Berlusconi este cercetat penal pentru trafic de influenţă şi luare de mită din partea companiei Rcs-Research Control System din Milano, care urmărea extinderea afacerilor și în țara noastră.

Compania Rcs-Research Control System este specializată în distribuirea de echipamente pentru interceptarea convorbirilor telefonice şi a mesajelor electronice, precum şi în construirea şi gestionarea centralelor pentru interceptări. Firma Rcs are contracte cu mai mult de jumătate din procuraturile din Italia și intenționa, potrivit cotidianului La Repubblica, să intre și pe piața românească.

Omul de afaceri şi editorul publicaţiei "Il Giornale", Paolo Berlusconi, fratele premierului italian, ar fi primit de la Roberto Raffaelli, directorul societăţii "Rcs-Research Control System", în perioada 2005 - 2006, 550.000 de euro pentru a interveni pe lângă deputatul PDL (Popolo de la Liberta) Valentino Valentini (șeful Cancelariei primului-ministru italian), în vederea facilitării unor contracte pe piaţa echipamentelor vândute de firma lui Raffaelli. Acesta este cercetat pentru emiterea unor facturi false, în valoare de circa un milion de euro, potrivit procurorilor. Presa italiană a denumit, în octombrie 2009, cazul: "Il Watergate italiano."

Citește pe adevărul.it care erau obiectivele companiei italiene și de ce nu s-a concretizat afacerea

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa