Irlanda convoacă un referendum pentru a face Constituţia mai puţin sexistă

0
Publicat:

  Irlandezii se vor pronunţa în noiembrie prin referendum asupra retragerii din Constituţie a unor articole pe care premierul Leo Varadkar le consideră „depăşite” cu privire la rolul social al femeilor, întrucât sugerează că femeile trebuie să se ocupe „de casă”, a anunţat guvernul de la Dublin miercuri, în ziua de 8 martie, transmite AFP.

Articolul 41.2 al Constituţiei irlandeze din anul 1937, într-o perioadă când Irlanda se afla sub influenţa unei ramuri foarte puritane a Bisericii catolice, menţionează că „o femeie, prin viaţa sa casnică, aduce Statului un sprijin fără de care binele comun nu ar putea fi obţinut”, potrivit Agerpres. 

Potrivit aceluiaşi text constituţional, „mamele nu ar trebui să fie constrânse de nevoile economice să muncească în detrimentul treburilor casnice”.

„Pentru prea mult timp, femeile şi fetele şi-au asumat o parte disproporţionată din responsabilităţile familiale, au făcut obiectul discriminărilor acasă şi la locul de muncă, au fost reduse la starea de obiect ori au trăit cu frica violenţelor domestice sau sexiste”, a susţinut într-un comunicat premierul irlandez Leo Varadkar.

Modificarea Constituţiei va permite „stabilirea prin lege a egalităţii sexelor” şi suprimarea referirii depăşite la „femeile casnice”, a adăugat acesta. Guvernul său şi-a propus să stabilească până în iunie întrebările concrete la care irlandezii vor fi chemaţi să răspundă la referendum.

Într-o serie de recomandări formulate anul trecut, parlamentul de la Dublin a cerut înscrierea în Constituţie a unor referiri explicite la egalitatea de gen. Considerată mult timp o ţară foarte conservatoare, Irlanda a adoptat în ultimii ani prin referendumuri legislaţii favorabile avortului şi căsătoriei între persoanele de acelaşi sex. Premierul Leo Varadkar este un politician care şi-a recunoscut homosexualitatea.  

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate