Întâlnire între May şi Juncker fără vreun progres decisiv cu patru zile înainte de un summit crucial privind Brexitul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O vizită-fulger a premierului britanic Theresa May la Bruxelles, miercuri, nu a permis vreun progres decisiv în negocierile cu privire la Brexit, cu patru zile înaintea unui summit extraordinar, relatează AFP.

Conducătoarea conservatoare, ţinta unei fronde persistente în majoritatea sa cu privire la modul în care a gestionat dosarul, a particpat la o întâlnire de aproximativ două ore cu preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, la sediul CE.

„Progrese foarte bune au fost făcute în timpul reuniunii”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Comisiei. Însă ”munca continuă”, a adăugat ea, fără să facă alte precizări.

Dosarele dificile cristalizează ultimele tensiuni - şi anume soarta teritoriului britanic Gibraltar, contururile viitoarei relaţii comerciale între cele două părţi sau accesul în apele britanice a pescarilor europeni după Brexit.

Întâlnirea între cei doi lideri a vizat în principal ”cadrul” care rămâne de definit în vederea viitoarelor relaţii între Londra şi UE. Acesta urmează să facă obiectul unui acord în vederea finalizării negocierilor - de o complexitate fără precedent - începute în iunie 2017.

„DECLARAŢIE POLITICĂ”

Acordul încheiat săptămâna trecută de echipele de negociatori priveşte proiectul ”tratatului retragerii” Regatului Unit, un text de aproape 600 de pagini, care rupe relaţii legate în cei peste 40 de ani de aderare a Regatului Unit.

Aceste text reglementează problema facturii pe care Londra o are de plătit UE - fără să prezinte o sumă - şi prevede o soluţie controversată în vederea evitării în ultim recurs a reimpunerii unei frontiere fizice între Irlanda de Nord şi Irlanda.

Însă acest tratat, aflat sub focul criticilor în regatul Unit, unde May este acuzată că a făcut prea multe concesii UE, urmează să fie însoţit de o ”declaraţie politică” care să traseze contururile relaţiei viitoare cu Uniunea, mai ales pe plan comercial.

Acest document - ”de aproximativ 20 de pagini”, porivit unei surse europene - nu va avea valoare juridică, însă va avea un puternic impact politic în vederea încadrării negocierilor comerciale, care nu vor putea începe oficial decât după Brexit, la 30 martie 2019.

Cele două părţi vor dispune, în vederea negocierii, de o perioadă de tranziţie, prevăzută până în 2020 şi pe care o vor putea prelungi dacă este necesar. Însă Londra, la fel ca Cei 27, trebuie să ofere un minimum de vizibilitate asupra acestei ”relaţii viitoare”.

UE este de acord ”să se ajungă la o lipsă a drepturilor vamale şi cotelor pentru toate bunurile” cu Regatul Unit.

Însă nici nu încape vorbă să ofere perspectiva unei relaţii comerciale ”fără fricţiuni”, în cazul în care Londra continuă să vrea să încalce reglementări ale uniunii vamale şi pieţei unice, insistă mai multe ţări europene.

AMENINŢAREA SPANIOLĂ

„Uniune vamală înseamnă renunţarea la o politică comercială autonomă şi acceptarea regulilor unei concurenţe loiale (cu întreprinderile europene), asta trebuie să le fie clar britanicilor”, a insistat o sursă diplomatică.

Ţări ca Franţa şi Olanda vor, de asemenea, să obţină să se formuleze ”elemente de vigilenţă” asupra viitorului acces al flotelor europene în apele teritoriale ale Regatului Unit.

Această problemă a fost exclusă din perimetrul „teritoriului vamal unic” - soluţia de ultim recurs prevăzută în vederea soluţionării problemei frontierei irlandeze, în cazul în care viitoarele negocieri comerciale eşuează.

„Este primordial să se menţină legătura între accesul la piaţa europeană (în cazul peştilor pescuiţi de pescari britanici) şi accesul la apele teritoriale britanice” al europenilor, a pledat o sursă diplomatică.

Madridul a ameninţat, la rândul său, să blocheze orice acord asupra Brexitului, în cazul în care rolul său direct în negocierile cu privire la viitorul Gibraltarului - o enclavă britanică în sudul Spaniei - nu îi este recunoscut în mod explicit.

Aceste ameninţări ale Spaniei îi deranjează pe partenerii săi europeni, pentru că ”nimeni nu vrea să redeschidă tratatul retragerii”, acum, că a fost validat, cu forcepsul, de către Guvernul britanic, a declarat pentru AFP o sursă diplomatică.

„Eu sper ca asta să se soluţioneze până duminică”, a declarat miercuri cancelarul german Angela Merkel, care a recunoscut că nu ştie ”cum va fi soluţionată problema”.

Înainte să vină la bruxelles, conducătoarea conservatoare  înfruntat din nou întrebările parlamentarilor britanici, care urmează să ratifice prin vot orice acord cu UE. Singura ”alternativă”, ”va fi fie mai multă incertitudine şi disensiune, fie absolut niciun Brexit”, le-a spus ea.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete