Insurgenţii proruşi ameninţă cu extinderea ofensivei în estul Ucrainei. John Kerry, în vizită oficială la Kiev, pe 5 februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Insurgenţii proruşi din estul Ucrainei au ameninţat, vineri, că vor continua ofensiva militară dacă negocierile între cele două părţi vor eşua, în timp ce administraţia americană a confirmat că secretarul de Stat, John Kerry, va fi prezent miercuri la Kiev.

„În cazul eşecului negocierilor şi al continuării atacurilor în republicile populare Doneţk şi Lugansk, avem dreptul de a continua ofensiva pentru eliberarea totală celor două regiuni", au anunţat insurgenţii proruşi, potrivit Agence France Presse şi „Le Monde”.

Autoproclamatele republici populare din regiunile Doneţk şi Lugansk, situate în estul Ucrainei şi aflate pândă de curând sub conducerea insurgenţilor separatişti, au trecut, în mare parte, sub controlul administraţiei de la Kiev.

Secretarul american de Stat, John Kerry, urmează să ajungă pe miercuri în Ucraina pentru a oferi suport în găsirea unei soluţii pentru detensionarea problemelor din ţara europeană, potrivit Itar Tass. 

Oficialul american se va avea întâlni cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, cu premierul Arseni Iaţeniuk şi cu ministrul de Externe, Pavlo Klimkin.

„Întâlnirile vor avea rolul de a analiza modul în care putem colabora pentru detensionarea situaţiei de pe teren", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jennifer Psaki. „Vizita secretarului de Stat va evidenţia susţinerea acordată de Statele Unite Ucrainei şi poporului ucrainean”, precizat oficialul american, citat de Reuters.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat cu aproape 5.000 de morţi, potrivit estimărilor făcute de diferite organizaţii internaţionale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă