Guvernul Kosovo, răsturnat prin moţiune de cenzură în toiul pandemiei noului coronavirus. Proteste de la balcoane în loc de cântece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul de coaliţie aflat la conducerea Kosovo de mai puţin de două luni a fost răstrunat de la putere în urma unei moţiuni de cenzură, punctul culminant al unor lupte interne care privează astfel acest teritoriu sărac de conducerea în toiul pandemiei noului coronavirus, relatează AFP.

Moţiunea de cenzură a fost depusă de partidul minoritar din cadrul coaliţiei guvernamentale condusă de către premierul Albin Kurti, liderul formaţiunii naţionaliste de stânga Vetevendosje, care a ajuns la putere promiţând să pună capăt dominaţiei elitelor, acuzate de corupţie.

Moţiunea de cenzură depusă de LDK a fost adoptată miercuri - după aproximativ 12 ore de dezbateri - cu 82 din cele 120 de voturi din Parlament.

Numeroşi locuitori ai fostei provincii sârbe - în care serviciile din sănătate duc o lipsă cruntă de resurse - dau, de mai multe zile, concerte de caserole de la balcon, în semn de protest faţă de criza politică.

În deschiderea sesiunii, un manifestant a încălcat restricţiile de deplasare pe timpul nopţii - decretate în lupta împotriva noului coronavirus - şi a desfăşurat în faţa sediului Parlamentului o banderolă pe care se putea citi mesajul ”Pandemia cea mai periculoasă pentru Kosovo este politica. Ruşine să vă fie!”.

Premierul şi susţinătorii săi se declară victime ale manevrelor preşedintelui Hashim Thaci, un fost lider de război şi o figură centrală a politicii kosovare după Războiul de Independenţă (1998-1999).

Alegerile legislative din octombrie au consacrat înfrângerea foştilor combatanţi independenţi din cadrul PDK, însă mandatul preşedintelui Thaci, liderul lor, se încheie în 2021.

Frontierele terestre sunt închise pentru cetăţenii străini. O serie de treceri de frontieră cu ţările vecine sunt închise pentru traficul de pasageri.

Toate şcolile, cafenelele, barurile, restaurantele şi centrele comerciale au fost închise. Magazinele alimentare şi farmaciile rămân deschise.

Locuitorii sunt încurajaţi să stea în casele lor. La 23 martie, guvernul a luat o decizie de a interzice circulaţia între orele 10:00 şi 16:00 în timpul zilei şi 20:00 şi 06:00 peste noapte. Transportul public a fost restricţionat.

Există restricţii la adunările publice. O serie de evenimente din Kosovo din săptămânile şi lunile următoare au fost anulate.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG