Greva controlorilor de trafic aerian din Franța perturbă vacanțele a mii de turiști

0
Publicat:

Controlorii de trafic aerian din Franța au intrat în grevă pentru două zile, cerând îmbunătățiri ale condițiilor de muncă, iar măsura a dus la anulări masive de zboruri și la haos în aeroporturile din țară.

Controlorii de trafic aerian din Franța au intrat în grevă pentru două zile FOTO: EPA EFE

Controlorii de trafic aerian din Franța au declanșat o grevă de două zile, începând de joi, pentru a solicita condiții mai bune de muncă. Această acțiune a dus la anularea unor zboruri și a cauzat perturbări majore în călătoriile a zeci de mii de turiști, potrivit Reuters.

Autoritatea franceză pentru aviație civilă (DGAC) a avertizat că sunt de așteptat „perturbări și întârzieri majore” pe toate aeroporturile din țară. De asemenea, a recomandat pasagerilor care au posibilitatea să își amâne călătoriile pentru a evita disconfortul.

Compania Air France a fost nevoită să își modifice programul de zbor pentru zilele de joi și vineri, fără a oferi însă detalii suplimentare. Totuși, toate zborurile pe distanțe lungi au fost menținute în program.

Pe de altă parte, Ryanair, transportatorul irlandez low-cost, a anulat 170 de zboruri, afectând peste 30.000 de pasageri în aceste două zile.

Motivul grevei: condiții dificile de muncă

Sindicatul Unsa-Icna, al doilea mare sindicat al controlorilor de trafic aerian din Franța, a declanșat greva pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la deficitul structural de personal, utilizarea „instrumentelor învechite sau defecte”, „supravegherea excesivă” și „lipsa de considerație” de care se plâng angajații.

„(Controlorii) lucrează acum pe credit, sub supraveghere, într-un sistem care le neagă experiența și nu le garantează nici efectivele, nici sistemele adaptate misiunii lor de siguranță”, a transmis sindicatul într-un comunicat.

Reacția autorităților

Ministrul transporturilor, Philippe Tabarot, a calificat dreptinacceptabilă decizia de a organiza această grevă într-un moment în care mulți oameni pleacă în vacanță”. Totodată, el a spus că este „hotărât să rămână ferm” în privința revendicărilor greviștilor.

Zonele cele mai afectate

Greva afectează în special aeroporturile din Paris, dar și pe cele din sudul Franței. Pentru ziua de vineri, DGAC a cerut companiilor aeriene să își reducă programele de zbor cu 40% pe aeroporturile Paris-Charles-De-Gaulle și Paris-Orly, iar pe alte aeroporturi importante precum Nisa, Lyon, Marsilia și Corsica, reducerile variază între 30% și 50%.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!