Gerhard Schröder muşcă din duşmani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul cancelar german social-democrat Gerhard Schröder i-a atacat dur pe cei care l-au criticat pentru legăturile cu firme ruse din domeniul energiei, afirmând chiar că unii dintre ei vor să împingă Germania spre un „nou Război Rece“, relatează agenţia Reuters.

Printre criticii săi se numără şi actualul cancelar federal, Angela Merkel, care i-a succedat în funcţie şi care se află acum în plină campanie electorală, încercând să obţină un al patrulea mandat în fruntea executivului de la Berlin.

Schröder, care a fost cancelar al Germaniei în perioada 1998-2005, a fost nominalizat recent pentru a ocupa un loc în Consiliul de Administraţie al gigantului petrolier rus semipublic Rosneft, companie vizată de sancţiunile impuse Moscovei de UE în urma crizei din Ucraina.

Această nominalizare a stârnit rumoare în Germania, unde mulţi se tem de posibile ingerinţe ale Rusiei în campania pentru legislativele din 24 septembrie. Până şi candidatul Partidului Social-Democrat la funcţia de cancelar, Martin Schulz, a fost presat să se distanţeze de Schröder.

Însă acesta din urmă a insistat asupra faptului că Rosneft „este cea mai mare companie petrolieră din lume, cu legături importante cu Germania“, adăugând că „nu este aripa Kremlinului“.

„Persoanele care sunt acum deosebit de critice voiau să ne implice în războiul din Irak şi niciodată nu şi-au cerut scuze pentru că au stat de partea greşită în acel moment“, a declarat Schröder. „Cei care fac asta din nou au, în mod clar, un interes să intrăm într-un nou Război Rece, de exemplu cu Rusia“, a declarat el.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă