Analiză George Friedman: Dacă Germania şi Grecia fac parte din UE, de ce nu împărtăşesc aceeaşi soartă? Care este scopul Uniunii Europene?

Presa europeană a fost inundată în ultima săptămână de informaţii despre Banca Centrală Europeană şi planul ei de a stimula economia prin implementarea unei infuzii monetare. Povestea nu a fost negată de nimeni de la bancă şi nici de vreun oficial european. Astfel, putem denumi această scurgere de informaţii drept oficială, notează George Friedman, pe platforma de analiză Stratfor.

Planul este o încercare de a revitaliza activitatea economică în Europa prin creşterea banilor aflaţi la dispoziţie. Astfel, se solicită guvernelor să crească împrumuturile pentru diverse proiecte menite să promoveze creşterea şi să scadă şomajul. În loc să vândă obligaţiuni pe piaţă, o mişcare care ar declanşa o creştere a dobânzilor, obligaţiunile sunt vândute băncilor centrale din statele membre ale zonei euro, care pot imprima noi bancnote. Apoi banii sunt trimişi la trezorerie. Fără bani care să circule prin sistem, recesiunea cauzată de lipsa capitalului, este uşurată. De aceea se numeşte infuzie monetară, explică fondatorul şi directorul platformei de analiză Stratfor.

Infuzia monetară ce a funcţionat în SUA, nu va funcţiona în Europa

SUA au făcut asta în 2008. În plus faţă de datoria guvernului, Rezerva Federală a cumpărat şi datoriile corporaţiilor. Hiperinflaţia de care se temeau unii, nu a avut loc iar economia SUA a atins o rată de creştere de 5% în cel de-al treilea trimestru al anului trecut. Europenii au ales să nu urmeze aceeaşi cale şi, drept rezultat, economia Europei este, în cel mai bun caz, stagnantă. 

Acum şi Europa va da startul unui asemenea program, la câţiva ani după ce SUA au făcut asta, în speranţa de a avansa, din nou. Totuşi, strategia europeană este diferită. 

Rezerva Federală a imprimat banii şi a cumpărat numerar. Banca Centrală Europeană va imprima banii, însă fiecare bancă naţională a ţărilor din zona euro va face cumpărarea şi fiecăreia i se va permite doar să cumpere datoria propriului guvern. Motivul pentru această decizie dezvăluie multe despre adevărata criză europeană, care nu este neapărat economică (deşi este), ci mai degrabă politică şi socială şi, nu în ultimul rând culturală şi morală, continuă Friedman.

Scurgerea recentă de informaţii a clarificat faptul că Banca Centrală Europeană implementează infuzia monetară în acest mod pentru că multe guverne din zona euro nu sunt capabile să-şi plătească datoriile. Ţările europene nu vor să plătească una pentru problemele celeilalte, fie direct, fie prin expunerea băncii centrale la pierderi, o mişcare care i-ar face pe toţi membrii răspunzători.

Germania se opune infuziei monetare

În special, Berlinul nu vrea să se afle în poziţia în care o serie de probleme ar putea paraliza Europa şi astfel şi Germania. Acesta este motivul pentru care Germania se opune infuziei monetare, chiar şi pusă în faţa crizei economice din sudul Europei, a recesiunilor din altă parte şi a contractării în cererea pentru produsele germane care au tras în jos creşterea economiei. Berlinul preferă aceste rezultate, decât riscul de a deveni responsabil pentru defectele altor ţări.

Principala negociere privind acest schimb are loc între şeful Băncii Centrale Europene Mario Draghi şi cancelarul german Angela Merkel. Draghi şi-a dat seamă că, dacă infuzia monetară nu este realizată, economia europeană se poate prăbuşi. Deşi Merkel este responsabilă de soarta Germaniei, nu a Europei, ea are nevoie şi de comerţul liber din zona euro pentru că Germania exportă peste 50% din produsul intern brut. Ţara nu-şi poate permite să piardă accesul liber pe piaţa europeană din cauza unei cereri în scădere, însă nu va prescrie datoria Europei.

Cei doi lideri, Draghi şi Merkel, au făcut un compromis fiind de acord ca Banca Centrală să imprime banii şi să-i dea băncilor naţionale într-o formulă care încă nu a fost determinată. Şi apoi, toată lumea va fi pe cont propriu.

Banca Centrală Europeană oferă mecanismul pentru stimularea economiei Europei, în timp ce statele membre ale zonei euro îşi vor asuma reponsabilitatea pentru stimulare, dar şi consecinţele eşecului. 

Ciudăţenia experimentului european 

Este ca şi cum Rezerva Federală ar imprima banii şi ar da din ei câtorva state americane, pentru ca New Yorkul să-şi poată răscumpăra datoria şi să nu se expună modurilor de afaceri din California, explică George Friedman.

Ciudăţenia acestui plan constă, de fapt, în ciudăţenia experimentului european. California şi New York împărtăşesc o soartă ca parte din Statele Unite. Dar Germania şi Grecia, deşi sunt parte din Uniunea Europeană, nu au o soartă comună. Dacă nu împărtăşesc aceeaşi soartă, atunci care este scopul Uniunii Europene?

Niciodată nu a fost vorba de „căutarea fericirii“ (drept american garantat prin Constituţie, n.r.), ci, de fapt, de „pace şi prosperitate“. Promisiunea nu este dreptul de a căuta, ci dreptul de a avea. Este o diferenţă enormă. De fapt chiar aceasta este întrebarea la adresa Uniunii Europene. Poate oare o entitate fondată de naţiuni cu valori, aşteptări şi economii diferite să îndure şi să împărtăşească o soartă comună? 

În tehnica seacă a infuziei monetare, Europa are limite în frăţia asumată. Una dintre aceste limite este prosperitatea. 

Nu există unitate europeană

Europa nu s-a aşteptat niciodată să se confrunte cu această criză. Pacea şi prosperitatea, credea ea, pot fi îndurate. Infuzia monetară nu este doar dorinţa de a evita responsabilitatea pentru prosperitate. Nu există unitate în Europa în privinţa temerilor României sau Rusiei faţă de Ucraina. Nu există unitate adevărată despre cum să se confrunte cu terorismul făcut în numele Islamului. Pur şi simplu, nu există unitate.

Dacă Europa poate depăşi scopul comun de căutare a prosperităţii şi să ia calm în considerare ruperea de un frate, de Grecia, atunci ce ţine unite instituţiile europene? Dacă te poţi rupe sau poţi fi exclus din zona euro, şi dacă alegi să închizi graniţele slovacilor care caută slujbe în Danemarca, atunci poţi alege să închizi graniţele şi produselor germane.

Şi dacă acest lucru este posibil, atunci care este soarta Germaniei care se bazează pe capacitatea de a-şi vinde produsele oriunde în Europa? La o adică, nu doar soarta săracilor şi celor slabi este riscată în Europa.

În final, Europa devine, nu un proiect moral, ci o convenienţă, un tratat, ceva pe care o ţară îl poate omite dacă este în interesul ei. 

Am prezis că un moment decisiv va sosi în Europa, însă viteza cu care acesta a sosit m-a surprins. Mă aştept ca aceste instituţii să mai supravieţuiască un timp şi mă aştept ca oamenii să creadă că exagerez. E posibil, dar nu cred. Ultima lecţie despre moralitatea Europei este că aceasta este un continent, nu o idee, conchide George Friedman.