Frizerie românească în aer liber, la Roma

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare duminică, Vasile Leftea îi tunde ieftin pe români, lângă o staţie de metrou din Roma Încă de la începuturile imigraţiei româneşti în capitala Italiei, românii au

În fiecare duminică, Vasile Leftea îi tunde ieftin pe români, lângă o staţie de metrou din Roma

Încă de la începuturile imigraţiei româneşti în capitala Italiei, românii au căutat să-şi petreacă weekendul împreună. În anii '90, ei se adunau în parcul Sette Sale, dar erau fugăriţi de poliţie. Acum, conaţionalii noştri se adună în fiecare duminică într-o parcare.

Duminica este ziua în care românii din Italia se descarcă de tensiunile adunate într-o săptămână de muncă. Obiceiurile româneşti au fost şi ele exportate, fie din raţiuni financiare, fie din nostalgie.

La Roma, românii au început să se adune la începutul anilor '90 în parcul Sette Sale, nu departe de Colloseum. Alegerea locului nu a avut nicio încărcătură istorică, ci una mult mai pragmatică; în apropiere funcţionează o cantină şi un dormitor pentru săraci.

"Parcul românilor" din acea perioadă era gestionat de celebrul Costică Argint. Lipsa toaletelor publice şi obiceiurile zgomotoase ale românilor au determinat autorităţile să evacueze parcul, românii căutându-şi alt loc în care să se întâlnească. După ce au trecut prin parcarea de la staţia de metrou Arco di Travertino, de unde au fost iarăşi alungaţi, au ajuns într-o altă parcare, tot lângă o staţie de metrou şi autobuze, Anagnina.

Anagnina, pământ românesc

După o perioadă de ilegalitate, un întreprinzător român a cerut autorizaţiile necesare pentru a organiza în fiecare duminică întâlnirea românilor. A amenajat chiar şi o scenă, pe care evoluează diferiţi artişti, reprezentanţi ai culturii din ţară.

Anagnina a preluat astfel rolul de "magnet" pentru o parte a comunităţii româneşti. Au apărut imediat manelele la volum maxim, grătarele de mici şi berea românească. Anagnina este un loc foarte popular printre românii din capitala Italiei, iar carabinierii nu vin aici nici dacă sunt chemaţi. Organizatorul se numeşte Dan Bostacă (39 ani), este din Braşov şi a fost candidat pentru un post de consilier la primăria din San Cesareo. Nu a reuşit să ia startul în politică, dar a rămas "maestru de ceremonii" la Anagnina, în fiecare duminică.

"Sub 10 euro"

Pe tarabele din parcare se vinde aproape tot ce are legătură cu România. De la muzică şi ziare până la seminţe. Italienii care ajung pe acolo din greşeală privesc miraţi la adunătura de români, atenţia fiindu-le atrasă şi de frizeria în aer liber, "gestionată" de Vasile Leftea (50 ani), din Galaţi.

Vasile tunde de 2 ani la Anagnina. Cu toate că serviciul costă "sub 10 euro", el câştigă în jur de 200 de euro până la sfârşitul zilei. La orice frizerie, în Italia, un tuns normal costă între 12 şi 20 de euro, astfel că nu-i lipsesc clienţii. Vasile este angajat ca lăcătuş. "Banii din tuns m-au ajutat să ţin fetele la facultate în România", mărturiseşte românul.