Franţa: Doi bărbaţi suspectaţi că pregăteau un atentat, arestaţi cu cinci zile înainte de alegerile prezidenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: EPA

Doi bărbaţi în vârstă de 23, respectiv 29 de ani, suspectaţi că pregăteau un atentat „iminent“, au fost arestaţi marţi la Marsilia, în sudul Franţei, cu cinci zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale din această ţară, transmite AFP.

Surse judiciare citate de Reuters au precizat că autorităţile erau pe urma suspecţilor încă de la sfârşitul săptămânii trecute, notează News.ro.

După arestarea acestora, autorităţile au trecut la percheziţionarea unui apartament închiriat de cei doi suspecţi în Marsillia.

Arestările au avut loc cu numai cinci zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, al doilea fiind programat pentru 7 mai.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei