Franţa: Anchetă privind finanţarea campaniei electorale a lui Emmanuel Macron

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emmanuel Macron, preşedintele Franţei

Procuratura franceză a demarat o anchetă preliminară în ceea ce priveşte campania electorală a lui Emmanuel Macron pentru alegerile prezidenţiale din Franţa, afirmă surse judiciare citate de France Press.

Dosarul a fost deschis în urma unor plângeri depuse de politicieni din Lyon care sunt membri ai partidului Republicanii (dreapta, centru-dreapta) cu privire la presupusele fapte de delapidare a banilor publici, finanţare ilegală a campaniei electorale şi tăinuire a bunurilor.

Potrivit sesizării politicienilor de dreapta, resursele bugetare (umane, materiale, financiare), care se aflau sub controlul oraşului Lyon, al cărui primar a fost actualul ministru al Afacerilor Interne, Gérard Collomb, au fost redirecţionate ilegal în favoarea celui care a devenit ulterior noul şef al statului.

Ancheta are în obiectiv şi o recepţie importantă organizată la 2 iunie 2016 la Primăria din Lyon, unde domnul Collomb l-a primit pe ministrul Economiei de atunci, Emmanuel Macron, la două luni de la lansarea mişcării "En Marche!". Plângerea îl vizează, de asemenea, pe Jean-Marie Girier, fostul subaltern al lui Collomb la primăria Lyon, care a jucat un rol activ în campania dlui Macron până a veni la cârma Ministerului de Interne.

Modul în care au fost gestionaţi banii în perioada campaniei electorale a lui Macron a provocat mai multe semne de întrebare jurnaliştilor, însă comisia de stat care a verificat conturile din perioada campaniei nu a identificat nicio încălcare.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei