Fidesz a obţinut 95,49% din voturile exprimate prin poştă în alegerile legislative din Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fidesz este condus de premierul maghiar Viktor Orban FOTO Arhivă

Fidesz a obţinut 95,49% din cele 128.378 de voturi exprimate prin poştă în alegerile generale de la 6 aprilie, a anunţat joi Biroul Naţional ungar pentru Alegeri (NVI), după ce a finalizat numărarea acestor buletine, relatează MTI. Jobbik s-a clasat pe locul al doilea în preferinţele celor care au votat prin poştă.

Potrivit Biroului, Jobbik (extremă dreapta) a obţinut 2,28% din voturi, alianţa de stânga a opoziţiei 1,16%, iar LMP 0,45%.

Cetăţenii unguri care nu au reşedinţă permanentă în Ungaria au putut să exprime un singur vot, pentru listele depuse de partide în acest scrutin.

Potrivit unor rezultate parţiale anterioare, partidul premierului conservator populist ungur Viktor Orban, Fidesz, a obţinut un scor de 44,37% pentru lista pe care a prezentat-o în alegerile legislative, iar alianţa de stânga 25,88%, la numărarea a 98,87% din voturile exprimate pentru liste, Jobbik a obţinut 20,46%, iar LMP 5,24%. În total, au fost exprimate 4.807.450 de voturi pentru listele prezentate de partide şi minorităţi.

Fidesz a fost avantajat în campania electorală de presă şi de legislaţie, potrivit Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Partidul de extremă dreapta Jobbik, unul dintre cele mai radicale din Europa, se înrădăcinează în politica ungară cu un nou progres înregistrat la alegerile legislative. Partidul a înregistrat un progres de 3,5 puncte în raport cu 2010, când a participat prima dată la alegerile legislative. Formaţiunea a captat o bună parte din votul de protest, ceea ce "ar avea o legătură clară cu eşecul stângii", potrivit unor analişti.

Mai multe pentru tine:
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Doi tineri reținuți după ce au introdus în România 14 kg de canabis din Spania, prin curierat internațional
Cei doi sabotori, acuzați că plănuiau incendierea sediului din București al celei mai mari companii de curierat ucrainene, rămân în arest preventiv
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv