Explozie urmată de incendiu, în centrul Parisului, după o scurgere de gaze VIDEO

0
Publicat:

O explozie survenită miercuri pe o stradă din Cartierul Latin, în centrul Parisului, a provocat un incendiu uriaş şi prăbuşirea faţadei unei clădiri, transmite Reuters, citate de Agerpres.

Explozia s-a produs pe strada Saint-Jacques, într-o zonă foarte frecventată de turişti şi studenţi străini.

Potrivit poliţiei franceze, cel puţin 16 persoane sunt rănite, dintre care şapte se află în stare critică.

Incendiu în Paris. FOTO captură video Twitter

Cauza posibilă cauză a incendiului ar fi o scurgere de gaze, mai ales că martorii au simţit un puternic miros de gaz înaintea deflagraţiei, potrivit primarul adjunct, Edouard Civel.

Peste 200 de pompieri au fost implicaţi în operaţiunea de eliminare a incendiului, care între timp a fost stins.

 Amintim că, tot în Franța, în urmă cu câteva zile, un incendiu masiv a cuprins mai multe depozite. S-a întâmplat la nord-est de Paris. Pompierii au fost mobilizați într-un număr impresionant. Peste 200 de luptători cu focul și 55 de autospeciale au ajuns la fața locului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț