Eric Zemmour, la primul miting pentru „recucerirea” Franţei: „Suntem la noi acasă!”. Contramanifestaţii şi confruntări la finalul discursului polemistului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eric Zemmour FOTO EPA-EFE

Jurnalistul Eric Zemmour, cu opinii catalogate de extrema dreaptă, şi-a invitat duminică susţinătorii „să schimbe cursul istoriei” şi să pornească la „recucerirea” Franţei în primul său miting în perspectiva campaniei prezidenţiale, susţinut, potrivit AFP, în faţa unei mulţimi în delir.

„Sunteţi 15.000 astăzi! 15.000 de francezi care au sfidat sistemul corectitudinii politice, ameninţările extremei stângi şi ura presei”, şi-a început discursul vechiul polemist în vârstă de 63 de ani, în timp ce susţinătorii săi agitau steaguri în culorile naţionale ale Franţei şi scandau „Zemmour preşedinte!”.

„Miza este imensă! Dacă câştig, va fi începutul recuceririi celei mai frumoase ţări din lume”, a promis candidatul la Palatul Elysee, al cărui discurs electoral este axat pe respingerea imigraţiei şi a islamului, care ameninţă, potrivit lui, „un popor francez ce este aici de 1.000 de ani şi care vrea să rămână stăpân la el acasă”.

„Suntem la noi acasă! Suntem la noi acasă!”, a strigat mulţimea.

„Aţi auzit spunându-se că sunt un fascist, un rasist, un misogin”, a continuat Eric Zemmour, condamnat în două rânduri pentru incitare la ură rasială, înainte de a se prezenta ca o personalitate vânată de „o haită de politicieni, jurnalişti şi jihadişti”.

Candidatul, al cărui slogan oficial este „Imposibil nu este un cuvânt francez” (citat atribuit lui Napoleon, n. red.) şi al cărui partid lansat oficial duminică a fost denumit „Recucerirea”, şi-a făcut o intrare triumfală în sunetul unei muzici cu accente grandilocvente, remarcă AFP.

Busculade s-au produs la sosirea candidatului în imensa sală a Parcului Expoziţiilor din Villepinte, oraş din regiune Île-de-France.

Înaintea intrării sale, jurnaliştii de la o emisiune televizată cunoscută pentru tonul său acerb şi ironic au fost fost huiduiţi şi puşi la adăpost de forţele de ordine, notează AFP.

Chiar înainte să urce pe scenă, Zemmour a fost strâns de gât de un bărbat, care a fost imobilizat imediat de bodyguarzii polemistului. Nu se ştie dacă a fost un gest de afecţiune sau un atac. Bărbatul, cunoscut autorităţilor pentru diverse delicte, este anchetat în prezent în libertate.

De asemenea, bătăi au avut la la sfârşitul mitingului între suporteri ai lui Zemmour şi membri ai asociaţiei SOS Rasismului.

Un important dispozitiv de securitate a fost mobilizat în zona unde a avut loc reuniunea, iar peste 100 de protestatari anti-Zemmour, care au manifestat împotriva „rasismului, negaţionismului şi homofobiei” imputate candidatului, au fost dispersaţi de forţele de ordine.

O altă manifestaţi anti-Zemmour, desfăşurată duminică la Paris, a reunit peste 2.000 de persoane, conform poliţiei.

Eric Zemmour, fost editorialist de televiziune, s-a lansat marţi în cursa electorală pentru preşedinţie cu angajamentul „salvării Franţei”.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online