Elveţia le interzice pe viaţă pedofililor condamnaţi să lucreze cu copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elveţia urmează să le interzică pedofililor să lucreze în contact cu copiii, începând de anul viitor, o propunere care a fost susţinută de 63% din populaţie într-un referendum, în 2014, relatează AFP.

Guvernul a anunţat miercuri, într-un comunicat, că noua lege, care va intra în vigoare la 1 ianuarie, stipulează că orice persoană condamnată după ce a fost găsită vinovată că a adus atingere integrităţii sexuale a unui copil în vârstă de până în 18 ani sau a unui adult vulnerabil va fi definitiv privată de dreptul de a exercita o activitate profesională sau voluntară cu aceste grupuri de populaţie.

Această lege este una dintre cele mai dure din Europa vizând autorii abuzurilor sexuale.

Până în prezent, Elveţia pronunţa interdicţii de maximum zece ani contra pedofililor condamnaţi la cel puţin şase luni de închisoare.

În pofida largei susţineri din partea populaţiei, propunerea de lege a rămas la sertar timp de patru ani, din cauza reticenţei Guvernului de a crea o legătură automată între o condamnare şi o interdicţie pe viaţă.

În versiunea finală, Camerele federale au introdus o „clauză derogatorie“, care-i acordă judecătorului dreptul la o mai mare toleranţă în cazuri de infracţiuni sexuale foarte puţin grave, atunci când nu există un risc de recidivă.

„Acest lucru priveşte cazurile de iubire între adolescenţi“, a subliniat Guvernul, atent să ferească persoane în vârstă de 20 de ani să fie vizate de o asemenea interdicţie din cauza faptului că au întreţinut relaţii sexuale cu o persoană în vârstă de până la 16 ani.

Însă Guvernul afirmă, în comunicat, că pedofilii - în sensul clinic al termenului - nu vor putea în niciun caz să beneficieze de clauza de excepţie.

Angajatorii, organizaţiile şi autorităţile competente vor putea să verifice cazierul judiciar al unui candidat sau colaborator pentru a vedea dacă este afectat de interdicţie.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online