Editorial-eveniment. Planul Germaniei pentru gestionarea crizei refugiaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful diplomaţiei germane, Frank-Valter Steinmeier şi vicecancelarul german Sigmar Gabriel FOTO  AA Photothek Thomas Köhler ; AA

Vicecancelarul german, Sigmar Gabriel, şi şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, propun, într-un editorial-eveniment transmis ziarului Adevărul, un plan în zece puncte pentru un răspuns european în domeniul politicii privind valul de imigranţi din Africa de Nord care caută refugiu în Europa.

Redăm integral editorialul:

„Europa se află în faţa unei situaţii cu care se vor confrunta generaţii de acum încolo: Niciodată până acum nu s-au refugiat atâţia oameni în faţa persecutărilor politice şi a războiului. Mulţi dintre aceştia caută protecţie la noi, în Europa. Trebuie să ne aşteptăm că această stare ar putea continua câţiva ani de acum încolo, având în vedere crizele din vecinătatea noastră. Noi, europenii, suntem datori faţă de noi şi de întreaga lume să facem faţă situaţiei extraordinare în care se află aceşti oameni în căutare de ajutor.

Un lucru este cert: reacţia de până acum nu corespunde aşteptărilor pe care Europa trebuie să le aibă de la ea însăşi. Europa nu trebuie să mai ezite, Uniunea Europeană trebuie să acţioneze acum. De aceea trebuie să adoptăm o politică europeană privind azilul, refugiaţii şi migraţia, bazată pe principiul solidarităţii şi al valorilor noastre comune ale umanităţii. Zece puncte sunt prioritare în această privinţă:

În primul rând, trebuie să existe peste tot în Uniunea Europeană condiţii decente privind primirea refugiaţilor. În acest sens, avem nevoie de standarde stabilite la nivelul întregii UE şi care să fie respectate de către fiecare stat membru UE.

În al doilea rând, un cod de norme privind azilul va trebui să le garanteze refugiaţilor care necesită protecţie un statut de azilant valabil în întreaga Uniune Europeană. Privind în perspectivă, pentru aceasta avem nevoie de o nouă integrare, mai ambiţioasă, a politicii europene în domeniul azilului.

În al treilea rând, avem nevoie de o distribuire echitabilă a refugiaţilor în Europa. În ţara noastră, cetăţenii se angajează mai mult ca niciodată la primirea şi integrarea refugiaţilor în societatea noastră. Această solidaritate va rezista pe termen lung numai dacă toţi vor observa că în Europa lucrurile se petrec în mod echitabil.

O astfel de situaţie, în care doar puţine state membre poartă întreaga responsabilitate, este la fel de puţin viabilă ca şi un sistem care distribuie problemele în mod unilateral acelor ţări care, întâmplător, se află la frontiera externă a UE. De aceea trebuie să reformăm sistemul Dublin existent. Avem nevoie de criterii obligatorii, obiectiv transparente în ceea ce priveşte cotele de acceptare aferente tuturor statelor membre, corespunzătoare capacităţii lor.

În al patrulea rând, Europa are nevoie de un management comun, european al frontierelor. Nu poate fi vorba, însă, doar despre securizarea frontierelor. Avem nevoie, înainte de toate, şi de mai multă responsabilitate europeană la înregistrarea şi asistenţa acordată refugiaţilor sosiţi.

În al cincilea rând, trebuie să sprijinim urgent acele state ale Uniunii Europene care sunt foarte solicitate în prezent. Germania a fost singurul stat UE care a pus la dispoziţie ajutor de urgenţă în vederea îmbunătăţirii situaţiei refugiaţilor aflaţi pe insulele greceşti. UE şi statele membre trebuie să acţioneze mai eficient în această privinţă şi să pună rapid la dispoziţia statelor de primire iniţială sprijin practic şi financiar. În Germania trebuie să urmărim ca, în special, autorităţile locale să poată gestiona aceste situaţii ample. În acest sens, va trebui să le acordăm, în mod permanent şi sistematic, sprijin financiar.

În al şaselea rând, nu trebuie să privim pasiv cum oamenii îşi riscă viaţa pentru a ajunge la noi. Mediterana nu trebuie să devină o groapă comună pentru refugiaţi aflaţi în pragul disperării. Este în joc patrimoniul umanitar al Europei, ba chiar conceptul nostru european al umanităţii. De aceea, printr-un efort comun, am desfăşurat în primăvara acestui an o operaţiune de salvare pe mare. Acest efort va trebui permanentizat în cadrul Europei, iar Uniunea Europeană dotată cu capacităţile corespunzătoare.

Nu putem ajuta pe termen lung refugiaţii care au nevoie de protecţie decât dacă cei care nu au dreptul la azil se reîntorc în statele de origine. În acest sens şi în al şaptelea rând, trebuie ca tematica readmisiei să devină o preocupare principală în relaţiile noastre cu statele de origine şi să fim dispuşi să condiţionăm sprijinul tehnic şi financiar acordat acestor state de o cooperare constructivă. În acest sens, ar putea fi extinse stimulente existente precum simplificarea regimului de acordare a vizelor.

În al optulea rând, trebuie să convenim la nivelul UE care dintre statele de origine pot fi considerate sigure. Toate statele Balcanilor de Vest urmăresc aderarea la UE. În mod justificat, le oferim perspectiva aderării la această comunitate, însă aceasta înseamnă şi că nu le putem considera concomitent state care persecută. În perspectivă, un stat care îndeplineşte criteriile unui candidat la aderarea la Uniunea Europeană, ar trebui să fie considerat în cadrul Uniunii ca un stat de origine sigur.

În al nouălea rând: Germania are nevoie de o lege a imigraţiei. Avem nevoie de o politică inteligentă şi bine gestionată a imigraţiei, care să permită şederi legale în scopul angajării în muncă. Trebuie să degrevăm, astfel, sistemul de acordare a azilului.

În vederea unei politici europene complete privind azilul, refugiaţii şi migraţia este nevoie, în al zecelea rând, de noi iniţiative politice în ţările Orientului Mijlociu şi ale Africii pentru combaterea cauzelor refugierii. Stabilizarea statelor aflate în curs de destructurare, restrângerea violenţei şi a războaielor civile trebuie să meargă în paralel cu eforturile concentrate pentru dezvoltarea economică şi crearea unor perspective economice şi sociale reale în ţările de origine, cu precădere pentru tineret. Toate eforturile comunităţii internaţionale, în special ale Uniunii Europene şi ale Naţiunilor Unite, trebuie să fie îndreptate în această direcţie.

Toate acestea denotă: Cadrul politic de acţiune nu mai este de mult unul naţional în ceea ce priveşte mai ales politica privind refugiaţii şi migraţia. Numai împreună, numai în plan european putem identifica soluţii viabile. De aceea, politica privind refugiaţii şi migraţia este astăzi cel mai important domeniu al politicii, domeniu în care trebuie să înaintăm cu avânt şi convingere proiectul integrării europene.

Germania este pregătită să continue cu întregul său angajament promovarea proiectului comun al unei politici solidare privind refugiaţii.“

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile