Analiză Economia României analizată la Bruxelles: Refacere după doi ani de declin, reformele sunt încă întârziate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, pledează pentru unitatea zonei euro

Comisia Europeană anunţă astăzi recomandările sale pentru economia fiecărui stat membru, un exerciţiu extrem de important în cadrul noilor reguli privind disciplina bugetară şi guvernanţa economică.

Comisia Europeana a făcut evaluari pe toate programele naționale de reformă și de convergență ale statelor membre, a analizat în detaliu economiile celor 12 state membre aflate în procedura de deficit excesiv și a constatat că trei state membre și-au revenit. Comisia Europeană face recomandări pentru fiecare din cele 27 de țări, pentru zona euro în ansambu dar și pentru economia întregii UE-27.

“Am adoptat astăzi cel mai important pachet de propuneri economice din acest an. Este vorba despre bilanțul de sănătate al situațiilor economice și bugetare din cele 27 de state membre. Am propus și remedii pe fiecare stat membru”, a declarat președintele Comisiei Europene, Jose Barroso, după ce colegiul comisarilor a adoptat recomandările.

După doi ani de declin şi o contracţie cumulată a PIB de peste 8%, PIB-ul real al României a crescut cu 2,5% în 2011. Creşterea a fost determinată în principal de o creştere robustă în producţia industrială şi o recoltă agricolă excepţională.

Creşterea PIB este de aşteptat să încetinească până la 1,4% în 2012. Cererea internă ar putea fi locomotivă pentru creşterea investiţiilor publice dar trebuie susţinută de o mai bună absorţie a fondurilor UE.

Pentru 2013, creşterea PIB este estimată în prezent pentru a accelera la 2,9%, deoarece cererea internă recupereaza și mai mult. Cererea externă este de aşteptat să contribuie negativ la creșterea PIB-ului în 2012, ca urmare a înrăutăţirii perspectivelor economice pentru UE (70% din exporturile României sunt pentru piaţa UE).

Deficitul de cont curent se aşteaptă să crească de la 4,1% în 2011 la 5% anul viitor.

Comisia Europeană arată, urmare a evaluării programului naţional de reformă al României, că există restanţe în reformele structurale cheie:

Progresul reformelor structurale în transport rămâne limitat. O hotărâre de guvern din 2012 neagă dreptul Autorităţii de reglementare în domeniul feroviar să ia decizii cu privire la tarifele pentru infrastructură.

Arieratele întreprinderilor de stat, atât în ​domeniul transport cât şi în energie au continuat să scadă, iar pregătirile pentru restructurare ca şi procedurile pentru privatizarea parţială sau totală continuă. Măsuri suplimentare sunt aplicate pentru a face eficiente mai multe întreprinderi mari de stat, pentru a le reduce arieratele şi pentru a menţine pierderile sub control.

În domeniul concurenţei, prevederile legale care impun teste legate de nevoile economice şi proceduri de autorizare a concurenţei în cazul magazinelor de retail mari nu au fost eliminate până la sfârşitul lunii ianuarie 2012, aşa cum prevede programul. Noul guvern a stabilit că aceste dispoziţii vor fi desfiinţate până la sfârşitul lunii mai 2012.

Guvernul continuă reformarea sectorului de asistenţă medicală, în ciuda dificultăţilor politice înregistrate la începutul lui 2012. Un proiect de lege va fi pus în dezbatere publică, până la sfârşitul lunii iunie 2012 şi se aşteaptă să fie aprobat în Parlament până la sfârşitul lui octombrie 2012. Între timp, alte măsuri de reformă sunt în curs de desfăşurare: o listă neagră a medicamentelor compensate, introducerea prescripţiei electronice şi cardul electronic de sănătate, precum şi o revizuire a proiectului de co-plată, lege care prevede în acest moment o co-plată limitată.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online