Diagnosticul psihiatrului, după ce Anders Breivik, care a omorât 77 de oameni în 2011, a cerut să fie eliberat condiţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA-EFE

Ucigaşul norvegian Anders Behring Breivik, care a cerut liberarea condiţionată după 10 ani petrecuţi în închisoare, este la fel de periculos ca în anul 2011 când a omorât 77 de oameni, a afirmat miercuri un psihiatru care l-a ţinut sub observaţie.

„Apreciez că Breivik are acelaşi diagnostic pe care l-a avut întodeauna”, a declarat psihiatra Randi Rosenqvist la tribunalul din districtul Telemark din sudul Norvegiei, în a doua zi a unei proceduri desfăşurate, din motive de securitate, în sala de sport a închisorii din Skien unde este încarcerat extremistul. „Riscul unor acte violente viitoare nu s-a modificat din 2012 şi 2013, când mi-am redactat prima evaluare”, a spus ea, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

Experta precizează că pacientul suferă de tulburări de personalitate şi l-a descris drept „asocial, histrionic şi narcisist”.

Raportul psihiatric - singurul solicitat de instanţă - este considerat hotărâtor pentru decizia privind eliberarea condiţionată, considerată în acest moment foarte puţin probabilă.

Breivik se plânge de condiţiile din închisoare

În timp ce psihiatrul depunea mărturie, bărbatul a început să se plângă de condiţiile de detenţie, de faptul că e tratat „ca un animal” şi că nu îi este permis să comunice cu alţi deţinuţi.

Breivik are în închisoare 3 celule doar pentru el. Acestea sunt echipate cu console de jocuri video, cu DVD player, un televizor, o maşină de scris electronică, ziare şi aparate pentru exerciţii fizice.

Psihiatra Rosenqvist a spus că aceste are condiţii „excelente" şi că i s-a oferit posibilitatea de a trece examenele de liceu, iar acum studiază la nivel universitar.

Instanţa care l-a condamnat în 2012 l-a găsit sănătos din punct de vedere psihic, respingând punctul de vedere al procuraturii potrivit căruia este psihotic. Breivik nu a contestat sentinţa.

Marţi, în faţa instanţei formate din trei judecători, unde i s-a cerut să facă dovada că nu mai este un militant violent, Breivik a declarat: „Cineva care a fost judecat pentru un act criminal nu poate garanta niciodată că nu îl va comite din nou, pentru că asta depinde de societate, dacă îi dă o şansă sau nu”. El a adăugat că îşi poate da „cuvântul de onoare” că va părăsi Norvegia dacă va fi eliberat.

Familiile victimelor şi ale supravieţuitorilor se tem că-şi va etala perspectivele extremiste în timpul audierii, dar experţii spun că este puţin probabil să primească o eliberare condiţionată.

Marţi, Breivik a executat salutul nazist în sala de judecată şi a afişat o pancartă cu mesajul „Opriţi genocidul vostru împotriva naţiunii noastre albe!”.

Pe 22 iulie 2011 când, după luni de pregătiri meticuloase, Breivik a detonat o maşină-bombă în faţa sediului guvernului din Oslo, ucigând opt persoane şi rănind alte zece. Apoi a luat bacul, impersonând un poliţist, către insula Utøya, unde a deschis focul intermitent timp de o oră asupra taberei anuale de vară a aripii de tineret a Partidului Laburist de stânga. Şaizeci şi nouă de oameni au fost ucişi acolo, majoritatea adolescenţi (cea mai tânără victimă având 14 ani împliniţi), înainte ca Breivik să se predea poliţiei.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump