Analiză Deutsche Welle: "Natura democraţiei româneşti ridică serioase semne de întrebare"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PSD a pierdut, în 2004, alegerile în faţa lui Traian Băsescu şi a intrat în opoziţie.

Natura democraţiei româneşti ridică serioase semne de întrebare din cauză că deputaţii şi senatorii pleacă atât de uşor dintr-un partid în altul, scrie Deutsche Welle în ediţia electronică de luni.

Sursa citată precizează faptul că „într-o democraţie de factură tradiţională, partidele sunt extrem de importante, ele fiind acele organizaţii care exprimă principalele opţiuni politice ale societăţii şi care concurează pentru preluarea administraţiei”.

Mai citiţi şi:

Scena politică din România, ironizată într-o expoziţie la Paris

Iliescu: "Rămân alături de partid, nu am nevoie de niciun fel de titulaturi, eu am brandul meu"

Conform Deutsche Welle, trecerea deputaţilor şi senatorilor de la o formaţiune politică la alta nu ar trebui să se facă atât de uşor, chiar dacă nu se mai poate vorbi nici în vestul Europei de puritate doctrinară. „Dar nu pentru că ar interzice-o cineva, ci pentru că aderenţilor li s-ar părea ciudat să renunţe dintr-o dată la tot ce au fost până atunci, la ideile profesate, la prietenii de luptă politică, la simbolurile afişate, şi aşa mai departe. Apartenenţa la un partid este o componentă importantă a identităţii personale”, scrie sursa citată.

Deutsche Welle este de părere că în România tipul acesta de ataşament este foarte rar întâlnit. „Cluburile de fotbal au o putere de coagulare mai mare decât partidele, sau în orice caz au avut-o până nu demult. Dinamo, Steaua sau Rapid au fost «partide » între care schimburile de suporteri păreau imposibile”, se completează pe pagina de web a sursei citate.

Analiza mai arată faptul că fenomenul migraţiei politice, care a atins iarăşi un moment de vârf, arată că „partidele româneşti nu seamănă întru totul cu partidele dintr-o veche democraţie, ci par să fie ceva diferit şi explicaţia ar trebui căutată în trecut”.

În 1990 se înscriseseră deja citeva partide politice cu rezonanţă istorică: PNTCD luase fiinţă încă din decembrie, în ianuarie s-a constituit PNL şi apoi PSD-ul condus de Sergiu Cunescu.

Conform Deutsche Welle, dacă Frontul Salvării Naţionale (FSN) nu ar fi participat în alegeri şi nu s-ar fi transformat în partid, atunci viaţa politică românească fi avut un cu totul alt curs. „Aşa însă, intrarea FSN în alegeri a adus în prim plan un partid care nu avea nimic în comun cu o organizaţie democratic instituită şi care a propus, pe de o parte, modelul autoritar al organizaţiei impuse «de sus» iar pe de altă parte, a stimulat apariţia altor partide de acelaşi tip ca PUNR sau PDAR”, încheie sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model