Despre nevoia oamenilor de a modifica istoria: sărbătoarea britanică „Noaptea lui Guy Fawkes“

În Marea Britanie, în fiecare an, este comemorat celebrul „Complot al prafului de puşcă”, marcând momentul istoric din secolul XVII, când un grup conspirator catolic a încercat să arunce în aer Parlamentul.

The Atlantic relatează care este percepţia generală astăzi asupra sărbătorii „Complotului prafului de puşcă” şi asupra persoanei lui Guy Fawkes, la mai bine de 4 secole de la eveniment.

„Ţine minte, ţine minte a 5-a zi din noiembrie”, sună primul vers al unui vechi cântec de leagăn.

În fiecare an, în ziua de 5 noiembrie, britanicii comemorează „Noaptea lui Guy Fawkes”. În cadrul sărbătorii sunt lansate artificii şi se fac focuri de tabără în memoria grupului catolic, care cu mai bine de 400 de ani în urmă, a complotat să arunce în aer Parlamentul împreună cu întreaga clasă politică a vremii şi cu Regele Iacob I.

Însă, odată cu timpul, „Noaptea lui Guy Fawkes” a rămas,  în mintea colectivă a britanicilor, doar un ritual care le aduce motiv de distracţie şi a fost uitat sensul religios al acelui moment. Chiar şi persoana lui Guy Fawkes a căpătat un sens nou. Este cunoscut lumii mai puţin ca extremist religios şi terorist, ci drept erou al poporului sau ca inspirator al reacţiilor liberale, simbol al mişcărilor de protest, numele lui este legat de o poveste despre anarhie.

Modul în care este cunoscut Guy Fawkes de către oamenii de astăzi arată cât de mult pot fi modificate evenimentele istorice pentru a servi nevoilor noastre religioase, politice şi culturale.

Guy Fawkes s-a născut în 1570 la York, nordul Angliei, într-o familie bogată şi a fost crescut ca mulţi copii anglicani protestanţi. Tatăl său a murit devreme, iar mama s-a căsătorit cu un bărbat catolic. Din acel moment, familia a început să fie cunoscută ca o familie de nonconformişti, nesupuşi Bisericii Angliei.

În acea vreme catolicii erau asupriţi şi nu le erau recunoscute o serie de drepturi. Fawkes părăseşte Anglia pentru a ajunge în armata catolică spaniolă. Experienţa în armată îi dezvoltă lui Fawkes „talentul mânuirii materialelor explozive”.

În luna mai a anului 1604 câţiva complotişti catolici au elaborat un plan pentru bombardarea clădirii Parlamentului. Unii istorici susţin că liderul a fost Robert Catesby. Guy Fawkes a fost angajat ca fiind cea mai potrivită persoană pentru punerea în aplicare a acestui atac. În martie 1605 conspiratorii au închiriat subsolul Casei Parlamentului. G. Fawkes a procurat 36 de butoaie cu praf de puşcă, cu un total de aproximativ 2.500 de kilograme.

Specialiştii spun că explozia ar fi fost atât de mare încât multe clădiri din Palatul Westminster ar fi fost complet distruse. Unda de şoc ar fi spart ferestrele caselor pe o distanţă de un kilometru şi „ar fi fost cel mai mare atac terorist din istoria Angliei”,a spus Nick Holland, autorul cărţii „The Real Guy Fawkes”.

Prins în flagrant, Guy Fawkes nu a negat intenţia de a arunca în aer Parlamentul, dar nu a spus nimic despre complot. Cu toate acestea, după torturi brutale, Guy Fawkes a recunoscut şi i-a trădat pe camarazii săi care au primit pedeapsa capitală.

După aceste evenimente numele lui Fawkes era similar cu cel al unui mare infractor. Londonezii au aprins focuri de tabără pentru a-l celebra pe Regele Iacob I şi eşuarea planului catolicilor, iar ziua de 5 noiembrie a devenit sărbătoare legală anuală pentru împiedicarea complotului.

Dar în secolele ce au urmat reputaţia lui Fawkes s-a schimbat, de la un extremist religios a devenit un erou al poporului. În zilele noastre, persoana lui Fawkes a fost reinterpretată în filmul V de la Vendetta, în care personajul principal, V., plănuieşte să arunce în aer Parlamentul, iar spre deosebire de Fawkes, V. reuşeşte.

Masca, pe care personajul V. o poartă în film, a devenit curând un simbol al luptei împotriva guvernului, în întreaga lume: Wall Street, Bahrain, Thailanda sau Africa de Sud, grupul Anonymous.

David Lloyd, artistul care a realizat masca din filmul V de la Vendetta, a declarat că celebra mască poate fi interpretată ca simbol al protestului şi revoltei sau ca optimism şi speranţă.

„Oamenii îl vor păstra ca un simbol, indiferent de crezul lor, dar ne îndepărtăm de originea omului care a fost”, a spus Nick Holland.