Deputaţii francezi au aprobat o rezoluţie care invită Guvernul Valls să se opună prelungirii sancţiunilor impuse Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul francez Thierry Mariani (dreapta), iniţiatorul rezoluţiei, alături de preşedintele Dumei de Stat Serghei Narâşkin FOTO crimealibre.com

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat, joi, în pofida opoziţiei Guvernului Valls, o rezoluţie care invită la anularea sancţiunilor impuse Rusiei ca urmare a anexării Peninsulei Crimeea şi a susţinerii rebeliunii separatiştilor proruşi din estul Ucrainei.

Textul propus de republicani şi semnat de 86 de deputaţi a fost aprobat cu 55 de voturi pentru şi 44 împotrivă.

Rezoluţia îndeamnă Guvernul francez să se opună prelungirii sancţiunilor europene, în iulie 2016, şi să înceapă negocieri pentru „anularea cât mai repede posibil a politicii de sancţiuni faţă de Rusia“.

Susţinătorii rezoluţiei consideră că sancţiunile impuse de UE Rusiei sunt „total ineficiente pentru soluţionarea crizei internaţionale şi periculoase pentru interesele Franţei“. Ei se arată nemulţumiţi de faptul că Franţa suferă din cauza embargoului impus în sectorul agroalimentar.

„Sper că acest vot va permite Guvernului să accelereze procesul de anulare a acestui embargo“, a declarat fostul premier francez François Fillon care, la fel ca fostul şef de stat Nicolas Sarkozy, consideră această metodă de sancţionare a Rusiei ca fiind contraproductivă.

Pe de altă parte, secretarul de stat pentru Afaceri Europene Harlem Désir a îndemnat Adunarea să voteze împotriva textului, „care riscă să reducă şansele soluţionării dosarului“ ucrainean.

„Rostul regimului de sancţiuni este de a dispune de o pârghie pentru a reveni la negocieri“, a spus el. „Vrem ridicarea sancţiunilor odată cu soluţionarea crizei din Donbas“, a subliniat el.

Rezoluţia a fost iniţiată de Thierry Mariani, un deputat al partidului Les Républicains (LR). Iniţiativa sa a fost susţinută Uniunea Democraţilor şi Independenţilor (de centru) şi Frontul de Stânga. Socialiştii şi ecologiştii au votat împotrivă.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi