Decizia Elveţiei de “a raţionaliza” numărul de europeni care intră în ţară, criticată la cel mai înalt nivel de UE: nu are justificări legale şi economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Berna a activat clauza de salvgardare inclusă în acordul de liberă circulaţie semnat cu Bruxelles în 2002

Preşedintele Parlamentului European Martin Schulz şi şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, vicepreşedinte al Comisiei Europene au criticat decizia Elveţiei de a limita intrarea în ţară a cetăţenilor din opt state UE: ţări baltice şi din Europa de Est apreciind că Berna nu are motive să ia astfel de măsuri.

"Regret decizia Elveţiei care discriminează cetăţenii a opt state membre", a spus Martin Schulz. În vremuri economice bune, dar şi în cele dificile, obligaţiile legale pentru statele membre UE sau pentru altele trebuie respectate. Elveţia este al treilea partener economic important al UE şi nu există justificări legale sau economice clare în legătură cu decizia împotriva cetăţenilor din opt ţări UE, a mai spus preşedintele Parlamentului European.

Guvernul elveţian a anunţat miercuri că va limita, cu începere de la 1 mai, intrarea în ţară a cetăţenilor din opt state membre ale Uniunii Europene: Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Berna a activat clauza de salvgardare inclusă în acordul de liberă circulaţie semnat cu Bruxelles în 2002. Acordul prevede posibilitatea recurgerii la această clauză în situaţia în care se înregistrează o creştere de 10 % a numărului de permise de muncă acordate cetăţenilor UE în raport cu media din precedenţii trei ani.

Consiliul Federal al Confederaţiei Helvetice a semnalat că acest procentaj a fost depăşit în ultimul an.

Pe baza acordului de liberă circulaţie semnat acum zece ani cu UE, Elveţia poate recurge la această clauză până în mai 2014 şi poate reintroduce în mod unilateral contingente pentru o perioadă limitată.

Guvernul elveţian a precizat că activarea clauzei de salvgardare nu îi afectează pe cei 53.000 de cetăţeni ai Uniunii Europene care în 2011 au obţinut un permis de şedere pentru o perioadă de cinci ani.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani