De ce Ucraina și opoziția din Belarus se luptă între ele deși au un inamic comun

Conducerea de la Kiev este supărată pe opoziția din Belarus nu reușește să stimuleze proteste de stradă, în timp ce aceasta din urmă vrea să fie recunoscută de Ucraina.

Conducerea de la Kiev și opozanții liderului autoritar Aleksandr Lukașenko au un inamic comun, Rusia lui Putin,  dar antagonismul reciproc face să deraieze orice front comun împotriva regimului de la Moscova.

Liderii opoziției din Belarus acuză Kievul că nu dorește să coopereze și nici măcar să comunice în mod corespunzător, scrie politico.eu.

Un apel lansat anul trecut de Svetlana Tihanovska, liderul opoziției belaruse în exil, pentru ca Ucraina să „creeze o alianță cu Belarusul democratic, să lupte împreună și să sprijine rezistența belarusă” a fost întâmpinat cu tăcere.

Între timp, Kievul încearcă să-l împiedice pe Aleksandr Lukașenko, supranumit „uLtimul dictator din Europa”, să își arunce armata de partea Rusiei în războiul împotriva Ucrainei. De asemenea, Guvernul ucrainean este dezamăgit de incapacitatea opoziției belaruse de a scoate oamenii în stradă și de a-l destabiliza pe Lukașenko.

Kievul consideră că opoziția belarusă „nu exercită nicio influență organizațională, nici intelectuală asupra societății belaruse”, a declarat Mîhailo Podoliak, un consilier al lui Zelenski, pentru POLITICO.

Tensiunile sunt evidente atunci când vine vorba de efortul lent al UE de a aplica sancțiuni suplimentare Belarusului, cel mai vizibil aliat al Rusiei lui Vladimir Putin.

Inițial, pachetul de măsuri împotriva Belarusului trebuia să coincidă cu plafonarea prețurilor la produsele derivate din petrol, care a intrat în vigoare la începutul acestei luni, dar Belarusul a fost cruțat după ce a izbucnit o ceartă legată de importurile de îngrășăminte. Opoziția belarusă dă vina pe lobby-ul ucrainean pentru impas - lucru pe care Kievul îl neagă.

„Îndemnăm Ucraina și Occidentul să își mențină consecvența și să nu intre în vreun fel de înțelegeri secrete cu regimul Lukașenko. El nu se va ține de cuvânt”, a declarat Tihanovskaia pentru POLITICO.

Jigniri și mici supărări

În ianuarie, președinții Poloniei și Lituaniei au organizat la Varșovia o ceremonie de comemorare a lui Kastuś Kalinoŭski, unul dintre liderii unei rebeliuni împotriva dominației rusești din 1863 care a măturat teritoriile care formează acum Polonia, Lituania, Belarus și Ucraina. Un regiment de voluntari belaruși care luptă împotriva Rusiei alături de armata ucraineană îi poartă numele.

Ambasadorul ucrainean a fost, de asemenea, prezent și a citit un discurs al lui Zelenski, dar Tihanovskaia, care era prezentă, nu a luat cuvântul.

Pericolul nordic

Deși Lukașenko nu și-a trimis până acum armata în război, el a permis ca țara sa să fie folosită ca o rampă de lansare de către Rusia. Atacul inițial al Moscovei din 24 februarie 2022 a trimis coloane de trupe din Belarus spre Kiev.

Lukașenko permite, de asemenea, ca bazele aeriene să fie folosite pentru a trimite avioane și rachete împotriva Ucrainei, trupele rusești se antrenează în Belarus, iar acesta trimite provizii militare pentru a ajuta Rusia.

Kievul a privit cu îngrijorare numărul tot mai mare de trupe rusești adunate în Belarus.

„Este foarte important pentru noi ca Belarusul să nu-și piardă independența și să nu se alăture acestui război rușinos în ciuda influenței cuiva”, a declarat Zelenski luna trecută.

Cu toate acestea, Kievul consideră în prezent că pericolul unui nou atac dinspre nord este limitat.

„Vedem doar 15.000-20.000 de soldați profesioniști belaruși care sunt gata de luptă și până la 15.000 de soldați ruși care se rotesc și care au avut o pregătire de 1,5-2 luni în Belarus. Vedem, de asemenea, câteva componente antirachetă și antiaeriană. Asta este tot", a declarat Podoliak, adăugând că o forță de atac ar trebui să adune cel puțin 70.000 de soldați.

Dar pericolul potențial din partea lui Lukașenko înseamnă că Guvernul ucrainean nu este dispus să riște să îl enerveze jucându-se cu opoziția.

„Sunt gata să lupt împreună cu rușii de pe teritoriul Belarusului doar într-un singur caz până acum: dacă un singur soldat vine de acolo pe teritoriul Belarusului pentru a-mi ucide poporul. Dacă ei comit o agresiune împotriva Belarusului, răspunsul va fi cel mai brutal”, a declarat el corespondenților străini la Minsk.

O opoziție neputincioasă?

Tihanovskaia a fost principalul candidat al opoziției de la Minsk la alegerile prezidențiale din 2020, care au fost furate de Lukașenko. Protestele masive de stradă care au urmat alegerilor i-au zdruncinat tronul puterii, dar acesta a răspuns prin reprimarea feroce a opoziției; mii de persoane sunt în închisoare, iar liderii sunt fie după gratii, fie în exil.

Tihanovskaia și-a petrecut o mare parte din timp încercând să obțină sprijin în Occident. Chiar și înainte de invazia pe scară largă a Rusiei, biroul lui Zelenski a avut puține contacte cu ea. Singura excepție a fost o scurtă întâlnire pe care a avut-o anul trecut cu Oleksi Arestovici, pe atunci consilier al lui Zelenski.

Tihanovskaia a declarat că ea și alți lideri ai opoziției au avut un oarecare succes în schimbarea atitudinii populare ucrainene prin separarea regimului Lukașenko de populația belarusă.

„Am crezut că ucrainenii știau deja despre situația din Belarus, despre represiuni. Cu toate acestea, după începerea războiului, am descoperit că nimeni din Ucraina nu a monitorizat situația din Belarus. Înainte de război, Lukașenko era un politician popular în Ucraina. Oamenii lăudau laptele gustos și drumurile bune din Belarus”, a declarat Tihanovskaia.

Cu toate acestea, relațiile cu liderii ucraineni rămân limitate, iar opoziția belarusă consideră că Kievul face o greșeală prin faptul că nu se desparte de Lukașenko.

„Înțelegem că autoritățile ucrainene nu vor să-l provoace pe Lukașenko. Dar dacă există gânduri că acest lucru îl va opri, acestea sunt greșite. La începutul anului 2022, el a promis Ucrainei că nu va exista niciun atac. Știm la ce a dus acest lucru", a declarat Tihanovskaia într-o postare pe Telegram.

Între timp, echipa lui Zelenski este acerbă în ceea ce privește eficiența opoziției belaruse.

„Să formezi coaliții și să negociezi în mod constant despre cine va ocupa ce post de ministru în exil este foarte bine”, a declarat Podoliak. „Dar am dori să ne facem o idee despre ce este acest Belarus alternativ în termeni de acțiuni concrete. Pe ce este construită de fapt această alternativă?”, s-a întrebat el.

Podoliak a adăugat că, în primele zile ale războiului, Guvernul ucrainean a avut așteptări că opoziția belarusă va fi capabilă să mobilizeze o mare mișcare de protest împotriva războiului.

„Chiar am crezut că acest lucru se va întâmpla. Dar s-a dovedit că acest lucru nu este ceva pentru Belarus... Ei nu au putut convinge populația că țara nu ar trebui să participe la un război de cucerire”, a conchis consilierul prezidențial ucrainean.