De ce nu poate renunţa Germania la relaţia cu Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, şi şefa Executivului de la Berlin, Angela Merkel, s-au întâlnit recent la Meseberg într-un moment în care atât Rusia, cât şi Germania îşi redefinesc poziţia în sistemul internaţional. Iar acest lucru înseamnă implicit redefinirea relaţiei lor bilaterale, scrie analistul George Friedman într-o analiză pentru Geopolitical Futures.

În general, subliniază el, relaţia Germaniei cu Rusia s-a concentrat pe accesul la resursele energetice ruseşti. De altfel, Germania contemporană este dependentă de importurile de resurse şi de exporturile de bunuri. Uniunea Europeană este un pilon al strategiei sale, iar Rusia este un altul, notează Friedman.

În acest timp, în primul deceniu de după colapsul Uniunii Sovietice, Rusia nu a avut o strategie coerentă. Pe de o parte, avea nevoie de relaţii economice cu restul Europei. Pe de altă parte, avea nevoie să-şi asigure securitatea în faţa ameninţărilor externe. Ruşii au încercat astfel crearea unei zone tampon neutre sau pro-ruse la vest - formată din ţările baltice, Belarus şi Ucraina - şi la sud în Caucazul de Nord. 

Dar pătrunderea NATO în zona tampon a Rusiei de la vest şi în Caucazul de Sud a creat o criză strategică pentru Rusia. Instalarea unui guvern pro-occidental în Ucraina în anul 2014 a fost în mod particular alarmantă. Şi, pentru a înrăutăţi lucrurile, preţul petrolului s-a prăbuşit către sfârşitul acelui an - o evoluţie devastatoare pentru economia rusă, care încă se bazează pe exporturile de materii prime. Poziţia economică şi strategică a Rusiei părea că se deteriorează.

Fundamentele strategiei naţionale germane nu s-au deteriorat foarte mult, dar nici nu sunt atât de sigure ca înainte. Uniunea Europeană se fragmentează de-a lungul unor linii naţionale şi sociale. Rămâne, ce-i drept, principala piaţă de export a Germaniei, dar convingerea că această situaţie nu se va schimba scade. 

În plus, acum, Germania are neînţelegeri cu Statele Unite, care îi cer să cheltuiască mai mult pentru apărare, dar şi să-şi asume mai multe riscuri alături de SUA, chiar dacă această din urmă solicitare nu este public declarată, adaugă analistul. Numai că germanii nu au niciun interes să se alăture SUA în Orientul Mijlociu, în Marea Chinei de Sud sau în Coreea de Nord. 

Aşadar, „Germania şi Rusia au amândouă probleme cu hegemonul global“, punctează George Friedman. Aceste probleme existau şi înainte ca Donald Trump să devină preşedinte şi trec dincolo de politică şi diplomaţie. 

În viziunea Germaniei, Statele Unite doresc constant să o deturneze de la interesul ei primordial (care este UE) şi să creeze fricţiuni regionale - cu Rusia, de exemplu. 

Iar în viziunea Rusiei, americanii îşi extind sfera de influenţă, în special în Europa de Est şi în ţările baltice, fără niciun motiv vizibil în afară de cel de a ameninţa securitatea Rusiei.

În acelaşi timp, Germania şi Rusia văd potenţiale beneficii de pe urma cooperării lor.  

Pentru a-şi urmări interesele economice şi regionale, Germania are nevoie de petrol şi gaze naturale. Rusia stă bine la acest capitol. Pentru ca Rusia să se poată dezvolta economic, ea are nevoie de investiţii străine şi tehnologie. Germania stă bine la acest capitol.  

Şi chiar dacă niciuna dintre aceste două ţări nu a uitat că istoria relaţiilor ruso-germane de după unificarea Germaniei în anul 1871 a constat din încercări de cooperare urmate de războaie catastrofale sau de situaţii apropiate războiului, tentaţia de a încerca din nou, plecând de la premisa că de data aceasta va fi altfel, este puternică, adaugă analistul.