David Cameron: „Mesajul nostru este foarte clar, vrem imigraţie care va aduce beneficii Marii Britanii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
David Cameron vrea să blocheze accesul la ajutoare pentru imigranţi FOTO Guardian

Premierul Marii Britanii, David Cameron are în plan să blocheze accesul la ajutoare şi locuinţe sociale pentru imigranţii nou-veniţi care nu au contribuit la sistemul de asigurări sociale.

„Suntem o ţară corectă şi o ţară primitoare, dar nu una permisivă. Să ne asigurăm că ţara noastră este cea mai dură în loc de cea mai permisivă, chiar dacă avem liberă circulaţie. Suntem noi mai generoşi? Putem face schimbări? Putem schimba felul în care funcţionează sistemul de ajutoare sociale? Putem să facem în aşa fel încât mai multe ajutoare să fie condiţionate de un principiu de contribuţie pentru a ne asigura că nu sunt disponibile imediat?”, se întreabă Cameron.

Cameron le-a cerut miniştrilor să „gândească în felul unor conservatori” şi să găsească noi idei pentru a limita accesul imigranţilor la NHS, locuinţe sociale şi alte tipuri de ajutoare sociale.

Potrivit Daily Express, această măsura are ca scop scutirea contribuabililor de plata a milioane de lire sterline şi primul pas spre o serie de reglementări mai ample. Acestea vor limita accestul imigranţilor la serviciile publice şi ajutoare sociale.

„Vom parcurge în detaliu sistemul de ajutoare sociale, sistemul de taxe, sistemul de asigurări de sănătăte şi cel imobiliar".

Cameron i-a cerut secretarului pentru Justiţie Chris Grayling să gândească un nou „test de rezidenţă” pentru a se asigura că migranţii nu primesc acces automat la ajutorul legal în cazurile din tribunalele civile. „Avem nevoie de un test de rezidenţă potrivit pentru aceste cazuri şi ne vom consulta în ceea ce priveşte introducerea unui astfel de test.

Acesta este doar un element dintr-o arie extinsă de măsuri menite să asigure că cei care vin aici, vin pentru că au un anumit loc de muncă pe care vor să-l urmeze - în loc să vină aici pentru că vor să se folosească de sistemul de sănătate sau să primească o locuinţă socială.”

„Două milioane de oameni în 10 ani ca migraţie netă în Marea Britanie a fost prea mult, mult prea repede. Două sute de mii pe an e ca şi cum ai construi două oraşe de mărimea Birmingham. Nu am fost capabili să gestionăm nivelul migraţiei şi presiunea pusă asupra serviciilor publice. Nivelul de migraţie netă a scăzut cu un sfert în ultimii doi ani şi jumătate. Vreau să văd şi mai mult progres", a mai spus David Cameron.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă