Cutremur de 4,7 în centrul Italiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cutremur cu magnitudinea 4,7 a avut loc în centrul Italiei, aceeaşi zonă care a fost devastată de un cutremur major în 2016, scrie Reuters.

Conform informaţiilor preliminare, au fost înregistrate pagube minore, dar nu există victime sau răniţi grav.

Epicentrul cutremurului a fost în oraşul Muccia din regiunea Marche. Cutremurul a avut loc la ora locală 5:11.

Primarul oraşului Pieve Torina, care a fost lovit puternic de cutremurul din 2016, a declarat că există pagube iar şcolile au fost închise.

Programul trenurilor a fost suspendat în anumite zone pentru ca autorităţile să se asigure că nu au fost afectate şinele de tren.

Cutremurul din 2016, cu o magnitudine de 6,2, s-a soldat cu 300 de victime.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată