Cum vor să reformeze UE Merkel şi Macron

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a vorbit miercuri la forumul de la Davos despre protejarea celor „uitaţi de globalizare“ şi reformarea Uniunii Europene, la fel cum a făcut şi cancelarul german Angela Merkel.

Şeful statului francez a criticat partidele naţionaliste şi a pledat pentru aprofundarea integrării europene, sugerând elaborarea unui plan pe 10 ani, în aplicarea căruia aceia „care nu doresc să meargă mai repede să nu-i oprească pe cei ambiţioşi“.

„Am luptat împotriva partidelor naţionaliste care injectează multă frică“, a spus preşedintele francez, punând creşterea popularităţii extremei drepte în unele ţări europene pe seama rezultatelor slabe în sectorul economic.

Prin urmare, el a cerut în intervenţia sa găsirea unui „nou contract mondial“ în faţa unei mondializări „care trage lumea în jos“. În caz contrar, crede Macron, „în 10-15 ani extremiştii vor câştiga în toate ţările“.

El s-a adresat în acest context şi multinaţionalelor, solicitându-le să renunţe la practicile de „optimizare fiscal“, precum şi guvernelor să elaboreze „strategii fiscale coordonate la nivel internaţional“, mai ales pentru taxarea societăţilor din sectorul cibernetic „care evită plata impozitelor“, insistând ca UE să se coordoneze cu SUA şi China pentru aplicarea unor asemenea strategii.

În ce priveşte viitorul Uniunii Europene, el a cerut o integrare sporită în baza unei strategii pe 10 ani care să facă din Europa „o putere“, iar aceia „care nu doresc să meargă mai repede să nu-i oprească pe cei ambiţioşi“, astfel încât statele membre să poată aplica acest plan cu viteze diferite. Principalele puncte ale acestei strategii ar trebui să fie în opinia sa sectorul energetic, tehnologia digitală, migraţia şi investiţiile.

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat că Uniunea Europeană trebuie să se integreze mai mult şi să-şi dezvolte o politică externă comună mai unită şi mai puternică. Într-un discurs susţinut miercuri la forumul de la Davos, în care a criticat „egoismele naţionale“' şi „populismul“, cu aluzii critice la Donald Trump şi aprecieri la adresa lui Emmanuel Macron, şi şi-a apărat din nou politica uşilor deschise faţă de migranţi.

„Trebuie să ne asumăm mai multe responsabilităţi, trebuie să ne luăm destinul în propriile mâini“', a spus ea conform agenţiei DPA, estimând că până în prezent Uniunea Europeană a fost prea ezitantă în faţa crizelor din Orientul Mijlociu şi Africa.

Merkel a apreciat totodată că UE nu trebuie să se închidă în faţa migraţiei, susţinând că „încă de pe vremea Imperiului Roman, sau a Zidului Chinezesc, ştim că nu ajută să ne închidem“. Ea a admis însă că şi Germania este una dintre ţările care se confruntă cu o „atmosferă polarizată“ şi cu tentaţia populismului, enunţând şi valul de refugiaţi printre motive.

Făcând aluzie la politicile comerciale izolaţioniste pentru care pledează preşedintele american Donald Trump, şefa guvernului de la Berlin a estimat că „protecţionismul nu este răspunsul potrivit“ în faţa nemulţumirilor provocate de globalizare şi că statele care se plâng că pierd din cauza acestei globalizări ar trebui să caute soluţii tot în mecanismele multilaterale, nicidecum în politici naţionale sau unilaterale.

În schimb, Angela Merkel a lăudat abordarea preşedintelui francez, Emmanuel Macron, care dă un „impuls suplimentar“ proiectului european, despre care a apreciat că va putea avansa odată cu ieşirea Marii Britanii din UE, deşi a descris Brexitul drept o decizie „regretabilă“.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie