Cum încearcă Grecia să-şi aducă înapoi în ţară tinerii care au plecat la muncă peste hotare, în timpul crizei economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul grec isi vrea tinerii inapoi FOTO BBC

Pentru a-i încuraja pe tinerii greci talentaţi să revină în ţară, după exodul de creiere din timpul crizei economice, autorităţile au lansat o schemă de subvenţionare a salariilor, denumită „Rebrain Greece”, care oferă pentru 500 de tineri consideraţi cei mai buni şi mai competenţi un salariu brut de 3.000 de euro, dacă acceptă să se întoarcă în Grecia, ca parte a acestui proiect.

Ministerul grec al Muncii va acoperi 70 la sută din costuri.

„Acesta este un prim efort al statului grec, care vrea să creeze condiţii pentru o întoarcere treptată”, a spus Konstantinos Agrapidas, o figură importantă din Ministerul Muncii, responsabil de acest program, potrivit Politico.

Schema a început în luna aprilie a anului trecut, ca modalitate de a inversa exodul de creiere şi  a fost considerată atât de importantă încât nici măcar schimbarea guvernului după alegerile din iulie, nu au deraiat-o.

„În timp ce Grecia iese din criză şi este acum înapoi pe drumul reconstrucţiei economice şi sociale, ţara îşi redobândeşte instrumentele şi puterea de a-şi canaliza eforturile spre crearea unui mediu propice pentru întoarcerea diasporei greceşti, care a căutat locuri de muncă şi o viaţă mai bună în străinătate, în timpul crizei”, a declarat ministrul grec al Muncii, Yiannis Vroutsis, în timp ce prezenta programul.

În jur de 500.000 de greci s-au mutat în străinătate în timpul crizei financiare, când economia Greciei a scăzut cu un sfert şi rata şomajului a crescut la 28 la sută. Cifrele legate de şomaj s-au îmbunătăţit de atunci, dar încă sunt mai mult decât duble faţă de media UE şi a zonei euro.

Exodul de creiere accelerează cel mai mare pericol al economiei Greciai: o demografie problematică. Până în 2050, este de aşteptat ca unul din trei locuitori ai Greciei să depăşească vârsta de 65 de ani, potrivit unui studiu Dianeosis.

Răspunsul guvernului a fost să ofere un bonus financiar de 2.000 de euro pentru fiecare naştere.

Zina Maria Penteridou, o analistă în domeniul sistemelor geografice de informaţii, locuieşte în Londra de aproape patru ani şi spune că a fost foarte entuziasmată când a aflat de noul program. „Sunt conştientă că dacă m-aş întoarce voi avea un salariu mai mic şi standarde de muncă maiu joase, dar tot aş vrea să merg, dacă ar fi o şansă bună”.

Însă nu toţi apreciază schema, existând critici legate de faptul că aceasta nu este corectă faţă de cei care au rezistat tentaţiei să plece şi au ales că stea în Grecia în timpul anilor de criză economică dură.

„Trebuie luaţi în considerare cei care au rămas. Şi ei au fost chinuiţi de şomaj, în ciuda studiilor superioare, fie au optat pentru ajutor de şomaj, care s-a dovedit a fi o alegere pentru unii, sau au reuşit să sufere vreme îndelungată şi să aştepte să găsească un job”, scrie într-un editorial publicat în ziarul grec To Vima.

În ciuda unui nivel înalt al şomajului, multe afaceri din Grecia, în special din domeniul tehnologiei, spun că au dificultăţi în a găsi angajaţi cu competenţele necesare.

Guy Krief, membru în consiliul direcor al Upstream, o companie de tehnologie mobilă, a spus că firma sa face tot posibilul să atragă ingineri, dar cei mai bine calificaţi au pelcat în străinătate imediat după ce şi-au încheiat studiile şi sunt reticenţi în a se întoarce.

„Aşadar, în loc să încercăm să găsim angajaţi cu experienţa şi studiile necesare, am decis să investim în a le oferi experienţa necesară, oferindu-le un program de pregătire de un an celor proaspăt absolvenţi, pe care ulterior îi angajăm”, a spus el.

„Exodul de creiere este o problemă serioasă pentru piaţa muncii din Grecia. Există o întreagă generaţie cu ambiţii, visuri şi dorinţă de muncă, dar e ca şi cum ei încearcă să sprinteze şi cineva le dă în mod constant greutăţi. Nu e numai vorba despre lipsa de oportunităţi, ci şi despre suprataxare, lipsa meritocraţiei”, a adăugat Krief.

Mai multe pentru tine:
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."