Cum ar putea fi soluţionată problema blocadei ruse a portului Odessa? Potenţiale scenarii şi un avertisment

În găsirea unei soluţii în privinţa blocadei ruse asupra Mării Negre, ce împiedică exportul grâului ucrainean, strategia militară ar trebui să primeze, scrie Jamie Dettimer în Politico, notând că impasul din prezent ar trebui să amintească de campania militară din Gallipoli din Primul Război Mondial.

Eşecul militar catastrofal de a străpunge strâmtoarea Dardanele de către forţele aliate, după un plan al lui Winston Churchill, cu scopul de a deschide o cale maritimă pentru a ajuta Imperiul Rusiei să-şi exporte cerealele, ar trebui să fie un avertisment pentru eforturile din prezent de găsi o soluţie ca grâul Ucrainei să ajungă la ţările ameninţate de foamete.

Deşi responsabilitatea pentru campania din peninsula Gallipoli, la care au participat ţări din Marea Britanie, Franţa şi Australia, şi devenită o marcă a dezastrului militar, a fost pusă în seama lui Churchill, de atunci istoricii au neglijat raţionamentul strategic de ansamblu, ceva ce este relevant şi azi, când guvernele occidentale caută soluţii pentru a ajuta Kievul şi a evita o criză alimentară globală.

Într-o carte recentă, istoricul Nicholas Lambert scrie: „Problema legată de a aproba sau nu operaţiunea lui Churchill s-a împletit cu cu două chestiuni presante: prima, de natură politică, privea necesitatea de a gestiona o criză internă în fierbere în legătură cu preţul hranei; a doua, de natură diplomatică, se referea la o dispută internaţională în legătură cu ezitarea britanicilor de a da curs cererii ruse pentru asistenţă financiară masivă”.

Consiliul britanic de război s-a gândit că există o soluţie ce ar rezolva ambele probleme - deschiderea strâmtorii Dardanele astfel încât Rusia să-şi exporte grâul şi să obţină profit, iar preţurile să scadă.

Departe de a fi atât de facilă, soluţia „a evidenţiat interconectarea între forţele globalizării economice şi purtarea strategică a unui război”, a notat Lambert.

La fel ca şi atunci, în contextul creşterii preţurilor la alimentele de bază şi a riscului ridicat de foamete în Orientul Mijlociu şi Africa, decidenţii politici occidentali se chinuie să soluţioneze interdependenţe similare, în timp ce îşi cântăresc opţiunile.

Criza alimentară din prezent a avut drept factori schimbările climatice, pandemia şi inflaţia preţurilor la energie. Războiul din Ucraina extinde acestă criză la grâu şi pune la încercare determinarea ţărilor vestice şi a puterii lor de coeziune.

Rusia şi Ucraina sunt furnizori esenţiali pentru ţări ca Libia, Liban, Egipt şi Tunisia, iar unele estimări indică că în următoarele luni circa 50 de milioane de oameni se pot confrunta cu foamete acută dacă nu se găseşte un mijloc de a transporta grâul ucrainean blocat de invazia rusă.

Ucrainenii au nevoia disperată de a elibera depozite de 25 de milioane de tone de cereale pe pieţe - atât pentru a obţine veniturile de care are nevoie acut, cât şi pentru a face loc recoltelor din acest an, ce vor fi adunate luna viitoare. Iar cum ruta maritimă prin Marea Neagră este efectiv sub blocadă rusească, Occidentul s-a concentrat până acum pe mijloace de a extinde rutele de transport feroviare şi terestre.

În timp ce oficialii ruşi spun că anularea blocadei ar permite Ucrainei să obţină bani pentru arme, diplomaţii americani şi din UE acuză Kremlinul că face din hrană o armă şi exploatează foametea pentru a provoca un tsunami de migraţi în Europa.

Anularea blocadei, o problemă fără soluţie în prezent

Totuşi, mulţi experţi spun că, indiferent câte căi rutiere şi feroviare s-ar deschide tot nu va putea fi transportată o suficientă cantitate de grâu prin porturile din România, Bulgaria şi Ţările Baltice pentru a face o diferenţă. Este motivul pentru care acum toţi îşi îndreaptă atenţia către blocada din Marea Neagră, care se transformă într-o problemă deosebit de urgentă „din cauza efectului asupra economiei suferinde a Ucrainei, dar şi asupra aprovizionării restului lumii cu produse agricole esenţiale”, observă Lawrence Freedman, profesor emerit de studii de război la King’s College London.

Obţinerea anulării blocadei nu este o problemă facilă, şi chiar dacă în prezent protagoniştii sunt diferiţi, campania navală britanică din Dardanele semnalizează o avertizare cu privire la permiterea unor consideraţii ale comerţului globalizat să modeleze purtarea războiului mai degrabă decât să primeze strategia militară.

Scenarii şi posibile soluţii

Posibilităţile de soluţioare sunt diplomatice sau militare. O soluţie ar fi antrenarea Moscovei în negocieri în care să mizeze pe propriile dificultăţi ale Moscovei de a-şi exporta propriul grâu pentru a-i forţa mâna. E o tactică diplomatică ce nu are însă sorţi de izbândă dacă intenţia Kremlinului este să ducă un război hibrid în cadrul căruia să exacerbeze catastrofă alimentară globală.

O alta ar fi, potrivit amiralului american în rezervă  James Foggo  ca Ucraina să conteste controlul asupra Mării Negre printr-o tactică a negării maritime care să aibă în centru provocarea unei „suficiente uzuri asupra flotei ruse încât blocada să devină nesustenabilă”. Pe scurt, o repetare a succesului scufundării crucişătorului „Moskva”, mândria Flotei Mării Negre.

Potrivit aceluiaşi principiu, oficialul înalt Anton Heraşcenko, consilier al Ministerului ucrainean de Interne, a sugerat vineri pe Twitter un plan de „distrugere” a flotei ruse a Mării Negre cu ajutorul rachetelor astfel încât să fie eliberat portul Odessa.

„Livrările unor arme anti-navă (rachete Harpoon şi Naval Strike Missile cu o rază de acţiune de 250-300 de kilometri” sunt în discuţie”, a adăugat el.

Însă alţi experţi militari spun că e probabil ca încercările de a sparge blocada să implice nave occidentale care să protejeze transporturile de grâu în Marea Neagră, cu riscul ca acestea să fie atacate de rachetele ruse din Crimeea sau să înfrunte pericolul minelor.

O soluţie militară are pericole neprevăzute - aşa cum ar fi întâmpina o eventuală interdicţie de zbor, care ar fi putut duce rapid la o confruntare directă între avioanele ruse şi ale NATO

Or, aşa cum scenariul lui Lambert privind modul în care consideraţiile politice şi economice au trecut peste deciziile militare în impasul ce a motivat campania aliaţilor în peninsula Gallipoli a Imperiului Otoman, planurile militare ar trebuie concepute cu multă luciditate, luând în calcul toate variantele ca ceva să nu funcţioneze conform planului, scrie Jamie Dettimer în Politico.