Culisele arestării directorului Telegram, pe aeroportul din Paris: „Nu-i venea să creadă”. Pavel Durov era însoțit de bodyguardul său român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Postul de televiziune TF1 a prezentat culisele arestării șefului Telegram, între timp inculpat în Franţa pentru 12 infracţiuni şi plasat sub control judiciar. La momentul arestării, acesta era însoțit de asistenta sa și de bodyguardul de origine română.

FOTO Instagram

Anchetatorii francezi urmăreau de luni de zile avionul privat al miliardarului în vârstă de 39 de ani, directorul executiv al aplicației de mesagerie Telegram, în timp ce îi analizau stilul de viaţă, anturajul şi locurile pe care le frecventa.

În martie 2024, a fost emis un mandat de percheziţie, iar Pavel Durov a fost pus pe lista persoanelor căutate.

În dimineaţa zilei de 24 august, s-a declanşat o alertă pe telefoanele poliţiei: Pavel Durov se înregistrase pentru un zbor între Baku (Azerbaidjan) și Le Bourget, Paris.

A fost constituită o echipă și, imediat ce a venit confirmarea prezenței sale la bord, a început operațiunea „arestarea”.

Momentul arestării

Durov coboară din avion și îşi strânge bagajele, apoi se îndreaptă spre salonul VIP al aeroportului Le Bourget. Nu sunt polițiști prin preajmă care să-i dea ceva de bănuit. Alături de el se află asistenta sa (foarte activă pe Instagram, postând fotografii din călătoriile sale cu Durov) şi bodyguardul său român. Cei trei au ajuns în salonul rezervat de obicei VIP-urilor pentru verificarea identităţii.

Sosesc primii ofiţeri PAF (Poliţia de Frontieră). Oficialii i-au invitat să urce la etaj. În acest moment a fost declanşată „capcana”. Poliţiştii l-au informat cu privire la drepturile sale şi i-au explicat că se află în custodia poliţiei.

„Nu-i venea să creadă”, a comentat o sursă.

Asistenta şi bodyguardul său nu au fost reținuți, fiind interogaţi în cadrul anchetei, fără a fi formulate acuzaţii împotriva lor.

Durov a petrecut aproape nouăzeci de ore în incinta biroului ONAF (Biroul Naţional Antifraudă). El a cerut să fie anunţat miliardarul francez Xavier Niel, personalitate marcantă a tehnologiei franceze. Contactat de TF1, Niel nu a răspuns.

În fața anchetatorilor, Durov a fost uneori „arogant”, alteori „dezinvolt”.

Șeful Telegram vorbește puțină franceză, dar și engleză şi italiană. El a explicat că a venit în Franţa „pentru a-l întâlni pe Emmanuel Macron”, o declaraţie pe care anturajul lui Emmanuel Macron a respins-o pentru postul de televiziune francez.

Controversele cetățeniei franceze a lui Pavel Durov

Arestarea lui Pavel Durov a ridicat problema cetăţeniei magnatului tehnologic originar din Sankt Petersburg. Acesta a predat instanţei cele patru paşapoarte ale sale: rusesc, francez, din Emiratele Arabe Unite şi unul emis de insula Saint Kitts şi Nevis din Caraibe.

Potrivit informaţiilor TF1, dosarul său de naturalizare franceză conţine numeroase ştampile roşii cu menţiunea „cerere respinsă”. Cu toate însă că „Pavel Durov nu îndeplinea niciunul dintre criteriile corespunzătoare unei cereri de naturalizare franceză”, a explicat o sursă, el a fost naturalizat ca cetăţean francez prin decret la 23 august 2021  o decizie publicată câteva zile mai târziu în „Journal officiel”.

Anul următor, el făcea glume de 1 aprilie pe tema cetăţeniei sale franceze pe canalul său de Telegram: „Va trebui să îmi franţuzesc numele în Paul du Rove”.

În ceea ce priveşte procedura de care a beneficiat Pavel Durov pentru a obţine cetăţenia franceză, Ministerul francez de Externe s-a limitat să declare pentru TF1: „Nu comentăm cazurile individuale”. La rândul său, Palatul Élysée, răspunzând la întrebările TF1-LCI, a transmis că „nu se fac comentarii cu privire la cazurile individuale de naturalizare”.

O sursă apropiată dosarului a adăugat că „aceasta este o procedură care intră în competenţa Ministerului Afacerilor Externe şi a Ministerului de Interne, în conformitate cu dispoziţiile articolului 21 - 21 din Codul civil”.

Respectivul articol prevede că cetăţenia franceză poate fi acordată prin naturalizare, la propunerea ministrului afacerilor externe, oricărui străin francofon care solicită acest lucru şi care aduce o contribuție, prin activitatea sa deosebită, influenţei Franţei şi  prosperității relaţiilor sale economice internaţionale.

Pavel Durov se află în prezent sub control judiciar, fiind obligat să depună o cauţiune de cinci milioane de euro şi să se prezinte la secţia de poliţie de două ori pe săptămână.

Astfel, el nu are voie să părăsească Franţa.

Ancheta abia a început, scrie TF1. Provocarea pentru anchetatori va fi să dovedească infracţiunille  Acest lucru ar putea dura până la optsprezece luni.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat joi că „îşi asumă pe deplin” acordarea naţionalităţii franceze patronului platformei Telegram, Pavel Durov, plasat sub control judiciar după patru zile de detenţie la Paris, notează AFP.

Această decizie de naturalizare face parte dintr-o „strategie pe deplin asumată”, privind „femei şi bărbaţi” care „depun efortul de a învăţa limba franceză” şi care „strălucesc în lume”, s-a apărat Emmanuel Macron, aflat în vizită în Serbia.

Pe de altă pare, şeful statului francez a negat că i-ar fi adresat „vreo invitaţie” lui Durov, afirmând că nu avea cunoştiinţă despre venirea miliardarului franco-rus în Franţa.

Potrivit unei surse apropiate cazului, Durov a vorbit în engleză miercuri în timpul audierii sale în faţa judecătorului de instrucţie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie