Criza din Grecia: Firmele greceşti, disperate. Multe dintre ele se mută în Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grecia riscă să se confrunte în următoarele săptămani cu un val de companii scoase din piaţă din cauza restricţiilor aplicate transferurilor externe de fonduri ce persistă şi după redeschiderea băncilor, a avertizat preşedintele Camerei de Comerţ din Atena, citat de Reuters.

Într-o scrisoare către ministerul de Finanţe, Constantinos Michalos a spus că restricţiile înseamnă că firmele care se bazează pe furnizori externi nu pot să-şi plătească facturile, creând “probleme enorme” în numeroase sectoare.

El a explicat că dacă măsurile de control al capitalului vor fi în vigoare şi la mijlocul lunii august, companiile vor începe să se închidă.

Toţi banii pe care i-a primit ţara în aceste zile după acord s-au dus pe salarii şi pensii şi pe umplerea bancomatelor. Nu s-au alocat fonduri pentru tranzacţiile bancare ale companiilor”, acuză Michalos.

În faţa multelor probleme cu care se confruntă în Grecia, 60.000 de companii elene intenţionează să-şi transfere sediile fiscale în Bulgaria, pentru a plăti impozite mai mici, a anunţat preşedintele Confederaţiei Comerciale Elene. În Bulgaria, acum sunt înregistrate 14 mii de firme din ţara Grecia. Ei plătesc o taxă corporativă de numai 10 procente. În Grecia, impozitul de bază este de 26, iar în conformitate cu ultimele înţelegeri cu creditorii, va fi ridicat la 29 de procente.

Un alt factor de atracţie pentru capitalul elen reprezintă salariile mai mici şi preţurile mai avantajoase la materii prime şi energie. Într-un studiu, realizat în Grecia de Asociaţia Devăr se arată că în urma întăririi, începând cu 29 iunie, a controlului financiar, 45% din companiile elene au restanţe la plăţi, iar 11% au redus producţia din lipsă de materii prime. Firmele se tem că depozitele bancare vor putea fi reduse după modelul aplicat în Cipru.

Al doilea val de reformă

Parlamentul Greciei a început miercuri dezbaterile pentru al doilea set de reforme cerute de creditori înainte de începerea negocierilor pentru noul program de susţinere financiară a ţării, relatează MarketWatch.

Acest al doilea pachet include aplicarea directivei europene adoptate în 2013 în timpul crizei din Republica Cipru, ce garantează depozitele bancare de până la 100.000 de euro, precum şi o reformă a codului de procedură civilă.

Reprezentanţi ai creditorilor internaţionali ai Greciei (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional) sunt aşteptaţi vineri la Atena pentru întâlniri cu membri ai guvernului, a anunţat ministrul adjunct de Finanţe, Dimitris Mardas.

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestagul german, creştin-democratul Gunther Krichbaum, a avertizat, ieri, guvernul de la Atena să nu devieze de la angajamentele de reformă asumate prin acordul semnat la 12 iulie, la Bruxelles, cu zona euro, în caz contrar, banii nu vor mai veni, transmite Reuters.

Schimbarea la faţă a lui Tsipras

În urmă cu şase luni Alexis Tsipras era perceput ca tânărul idealist radical dedicat schimbării clasei politice care conducea Grecia şi un adversar feroce al politicilor de austeritate. Acum după negocierile cu creditorii internaţionale premierul elen pare un om total diferit: un politician popular, abil şi pragmatic, care susţine exact măsurile pe care a promis, în timpul campaniei electorale, să le elimine, scrie „The New York Times“.

Şeful Guvernului de la Atena şi-a schimbat strategia la 180 de grade. Săptămâna trecută, Tsipras a făcut o remaniere şi a renunţat la membrii cabinetului care au votat împotriva pachetului de măsuri de austeritate.

Suporterii Syriza pot fi şocati de noul Tsipras, care cunoaste în cele mai mici detalii noul plan negociat şi care argumentează că acesta ar putea conţine o serie de reforme de care Grecia are mare nevoie.

Recent, într-o emisiune televizată, Tsipras a spus că o reformă a sistemului de pensii este necesară chiar şi fără cererea creditorilor internaţionali. „Nu cred că trimiterea la pensie a oamenilor la 45 sau 50 de ani reprezintă o politică progresistă“, a spus şeful Executivului elen.

Aris Chatzistefanou, un ziarist de stânga, spune că Tsipras, cu faţa trasă din cauza nesomnului, şi-a uitat copilăria. „Asta putem spune cu siguranţă. Băiatul cu tricoul cu Che Guevara, l-am pierdut“.

Alţii spun însă că Tsipras devine exact ceea ce ţara are nevoie, un politician capabil să clădească un bazin electoral şi mai amplu, atrăgând şi mai mulţi alegători de centru, care vor să rămână în zona euro dar sunt sătui de vechile partide politice, care nu au reuşit să evite ca povara austerităţii să cadă pe spatele celor săraci şi al salariaţilor.

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online