Confruntări în Kosovo: NATO condamnă agresiunile „inacceptabile” asupra forțelor de menținere a păcii

0
0
Publicat:

Peste 30 de soldați ai operațiunii de menținere a păcii NATO care apără trei primării din nordul Kosovo au fost răniți în ciocnirile cu protestatarii sârbi, în timp ce președintele Serbiei a plasat armata la cel mai înalt nivel de alertă de luptă, relatează The Guardian. 

FOTO: EPA-EFE

Situația tensionată a  escaladat  după ce primari de etnie albaneză și-au preluat funcțiile în zona majoritar sârbă din nordul Kosovo, în urma unor alegeri boicotate de sârbi - o acțiune care a fost criticată de SUA și aliații săi.

Kfor, misiunea de menținere a păcii condusă de NATO în Kosovo, a condamnat violențele.

„În timp ce contracarau cele mai active părți ale mulțimii, mai mulți soldați ai trupelor din contingentul italian și maghiar al Kfor au fost ținta unor atacuri neprovocate și au suferit  fracturi și arsuri din cauza exploziei unor dispozitive incendiare”, a precizat Kfor într-un comunicat.

Comandantul Kfor, generalul de divizie Angelo Michele Ristuccia, a catalogat atacurile ca fiind „inacceptabile” și a subliniat că misiunea NATO „va continua să își îndeplinească misiunea în mod imparțial”

Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat că 52 de sârbi au fost răniți, dintre care trei grav, în timpul protestelor. 

Ministrul ungar al apărării a declarat pe Facebook că peste 20 de soldați maghiari se numără printre răniți, șapte dintre ei fiind în stare gravă, dar stabilă.

Unsprezece soldați italieni au fost răniți, dintre care trei în stare gravă, a declarat ministrul de externe Antonio Tajani. 

„Nu vom tolera noi atacuri împotriva Kfor. Este esențial să se evite noi acțiuni unilaterale din partea autorităților kosovare și ca toate părțile să facă un pas înapoi pentru a reduce tensiunile”, a declarat Giorgia Meloni, prim-ministrul Italiei. 

Ambasadorul SUA și trimisul Uniunii Europene au convocat primarii de etnie albaneză la o întâlnire la Pristina, în încercarea de a reduce tensiunile.

Franța a declarat că „condamnă aceste violențe în termenii cei mai fermi posibil și solicită tuturor părților, în special guvernului kosovar, să ia măsuri imediate pentru a reduce tensiunile”.

Președintele kosovar, Vjosa Osmani, l-a acuzat pe omologul său sârb de destabilizare a Kosovo.

„Structuri ilegale sârbe transformate în bande criminale au atacat poliția kosovară, ofițeri Kfor & jurnaliști. Cei care execută ordinele lui Vučić de a destabiliza nordul Kosovo trebuie să răspundă în fața justiției”, a scris Osmani pe Twitter.

În Zvecan, unul dintre orașele afectate, poliția kosovară - al cărei personal este format din etnici albanezi, după ce sârbii au părăsit forțele de ordine anul trecut - a pulverizat gaze cu piper pentru a respinge o mulțime de sârbi care au încercat să intre cu forța în clădirea municipalității, au declarat martorii.

Poliția kosovară a declarat că manifestanții „organizați” „ au folosit violența și au aruncat gaze lacrimogene, încercând  să treacă de securitate și să intre cu forța în clădirea municipalității”.

„Astfel, poliția a fost nevoită să folosească mijloace legale, precum spray-ul [cu piper], pentru a-i opri pe protestatari și a aduce situația sub control”.

De asemenea, sârbii au vopsit cu spray vehiculele NATO cu litera „Z”, făcând referire la un semn rusesc folosit în războiul din Ucraina.

În Leposavic, în apropiere de granița cu Serbia, trupele americane de menținere a păcii în echipament antirevoltă au plasat sârmă ghimpată în jurul primăriei pentru a o proteja de sutele de sârbi furioși.

Mai târziu în cursul zilei, protestatarii au aruncat cu ouă asupra unei mașini parcate aparținând noului primar din Leposavic.

Vučić, care este comandantul suprem al forțelor armate sârbe, a ridicat gradul de pregătire de luptă al armatei la cel mai înalt nivel, a declarat reporterilor ministrul apărării, Miloš Vučević.

„Acest lucru implică faptul că, imediat înainte de ora 14.00 [12.00 GMT], șeful Statului Major al forțelor armate sârbe a emis instrucțiuni suplimentare pentru desfășurarea unităților armatei în poziții specifice, desemnate”, a declarat Vučević, fără a da detalii.

Forțele de menținere a păcii ale NATO au blocat, de asemenea, primăria din Zubin Potok pentru a o proteja de sârbii locali furioși, au declarat martorii.

Igor Simić, șef-adjunct al celui mai mare partid sârb din Kosovo susținut de Belgrad, l-a acuzat pe prim-ministrul kosovar, Albin Kurti, că alimentează tensiunile din nord.

„Noi suntem interesați de pace. Albanezii care locuiesc aici sunt interesați de pace și doar el [Kurti] vrea să creeze haos”, a declarat Simić reporterilor din Zvecan.

Sârbii, care sunt majoritari în nordul Kosovo, nu au acceptat niciodată declarația de independență față de Serbia din 2008 și văd încă Belgradul ca fiind capitala lor la mai bine de două decenii de la revolta albanezilor din Kosovo împotriva regimului represiv sârb.

Etnicii albanezi reprezintă peste 90% din populația întregului Kosovo, dar sârbii din nord au cerut de mult timp punerea în aplicare a unui acord negociat de UE în 2013 pentru crearea unei asociații de municipalități autonome în zona lor.

Sârbii au refuzat să participe la alegerile locale din aprilie, iar candidații de etnie albaneză au câștigat primăriile din patru municipalități cu majoritate sârbă - inclusiv Mitrovica de Nord, unde nu au fost raportate incidente luni - cu o prezență la vot de 3,5%.

Sârbii cer guvernului kosovar să înlăture primarii de etnie albaneză de la primării și să permită administrațiilor locale finanțate de Belgrad să își reia activitatea.

Vineri, trei din cei patru primari de etnie albaneză au fost escortați în birourile lor de către poliție, care a fost lovită cu pietre și a răspuns cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa protestatarii.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”