Co-fondatorul revistei Charlie Hebdo: Caricaturile cu Profetul Mahomed au fost exagerate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În numărul revistei de după atacuri, publicat miercurea aceasta, jurnaliştii rămaşi în viaţă şi-au exprimat aprecierea faţă de susţinerea publică

Unul dintre cei care au înfiinţat revista satirică Charlie Hebdo, care a fost vizată săptămâna trecută de un atac terorist în urma căruia au murit 12 persoane, printre care şi directorul săptămânalului, Stephane „Charb“ Charbonnier, spune că nu a fost de acord cu decizia de a publica acele caricaturi cu Profetul Mahomed şi că este supărat pe directorul „Charb“, notează CNN.

Henri Roussel, acum în vârstă de 80 de ani, a redactat o scrisoare în care şi-a făcut cunoscute opiniile privind revista satirică Charlie Hebdo, care a fost atacată săptămâna treută. 12 oameni au murit în atac, inclusiv editorul publicaţiei, Stephane Charbonnier, numit „Charb“.

Roussel l-a numit pe Charbonnier „genial“ dar „încăpăţânat“. Bărbatul care a participat la înfiinţarea săptămânalului satiric spune că „Charb“ a exagerat cu imaginile provocatoare, mai ales după ce revista fusese atacată cu o bombă incendiară, în 2011. Acel incident a avut loc în acelaşi timp cu publicarea, pe coperta Charlie Hebdo, a unei imagini cu Profetul Mahomed.

„Ce l-o fi făcut să târască şi echipa în exagerarea lui?“, s-a întrebat Roussel în scrisoare. „Sunt supărat pe tine, Charb“, a adăugat el.

Remarcile lui Roussel seamănă cu dezbaterea publică privind modul în care Charlie Hebdo a abordat caricaturile ce-l reprezentau pe Mahomed. Potrivit rapoartelor din presa britanică, avocatul publicaţiei satirice, Richard Malka, a condamnat comentariile lui Roussel, numindu-le „polemice şi veninoase“.

În numărul revistei de după atacuri, publicat miercurea aceasta, jurnaliştii rămaşi în viaţă şi-au exprimat aprecierea faţă de susţinerea publică. 

Între timp, noua copertă care îl reprezintă tot pe Profetul Mahomed, a dat naştere la proteste violente în Pakistan şi în Niger. Demonstranţii au încercat să mărşăluiască spre Consulatul francez, dar au fost întorşi din drum de poliţie, care a tras cu tunuri cu apă şi cu gazele lacrimogene.

Un fotograf ce lucra pentru AFP a fost împuşcat în Pakistan. „Se fac investigaţii pentru a afla cine anume l-a împuşcat“, a declarat Ahmed Chinoy, şeful Comitetului de legătură dintre cetăţeni şi poliţie din Karachi, Pakistan.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală