Clip electoral controversat în Cehia: social-democraţii le propun tinerilor să se angajeze pentru a face sex la birou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campania europarlamentară atinge noi limite: sexul la birou, pentru combaterea şomajului

Campania europarlamentară din acest an este presărată cu videoclipuri dintre cele mai controversate. După ce guvernul danez lansase săptămâna trecută un clip cu scene de violenţă şi sex pentru a-i aduce pe alegători la urne, a venit rândul partidului de conducere din Cehia să prezinte imagini video cu subînţeles.

Partidul social-democrat din Cehia (ČSSD), care speră să ocupe şapte locuri în Parlamentul European, a lansat vineri un clip electoral pentru ramura de tineret a formaţiunii de stânga, al cărui mesaj se traduce prin „şomajul îi impiedică pe tineri să se bucure de plăcerile unei aventuri amoroase la birou“, informează publicaţia britanică The Guardian.

Videoclipul arată o femeie tânără, îmbrăcată în haine de birou, care lucrează la un calculator. După ce se uită la ceas, tânara se strecoară în camera alăturată şi este prezentată mai apoi îmbrăţisând pasional un coleg de serviciu.

„Toată lumea ar trebui să aibă şansa de a se delecta cu ceva diferit în timpul pauzelor- dacă vor, desigur. E chiar păcat că avem 500.000 de tineri care nu au slujbe“, se aude pe fundalul clipului.

Premierul de la Praga, Bohuslav Sobotka, a luat apărarea clipului de 1 minut, afirmând că este o abordare veselă a unei realităţi foarte serioase şi transmite un mesaj clar. „Cred că videoclipul tinerilor social-democraţi are doza necesară de ironie. Nu trebuie să fim prea pudici. Evidenţiază problema serioasă a şomajului ridicat între tineri“.

Opinia publică din Cehia a avut păreri împărţite, iar mulţi au catalogat clipul drept „amuzant, dar nepotrivit“ sau „jenant şi sexist“.

Lukas Kaucky, şeful tinerilor social-democraţi din Cehia, a declarat pentru The Guardian că reacţiile au fost diferite în funcţie de categoria de vârstă, însă în mod cert clipul a atras atenţia asupra problemei pe care o abordează.

„Mulţi s-au arătat foarte şocaţi. Dar le reamintim oamenilor că nu trebuie să îl ia foarte în serios. Nu spunem că trebuie să faci sex la birou, nu acesta este mesajul video-ului. Vrem doar să subliniem problema şomajul ridicat între tinerii din ţara noastră“, a declarat Kaucky.

„Credem că problema este ignorată în Republica Cehă şi trebuie să o readucem în atenţia publicului“, a concluzionat tânărul social-democrat. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă