Cinci gări din centrul şi vestul Ucrainei, bombardate de armata rusă: Atacuri soldate cu victime. Apărarea antiaeriană, în alertă în regiunea Liov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia

Cinci gări au fost atacate, luni, în centrul şi vestul Ucrainei, de trupele ruse. Atacurile s-au soldat cu un un număr nespecificat de victime, a anunţat televiziunea ucraineană, citând compania de stat a Căilor Ferate Ucrainene, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Oleksandr Kamîşin, directorul Căilor Ferate Ucrainene, a declarat că atacurile au avut loc în interval de o oră, iar detaliile sunt în curs de verificare.

Pe 8 aprilie a avut loc un atac al forţelor ruse asupra gării din oraşul Kramatorsk (estul Ucrainei), care s-a soldat cu moartea a cel puţin 57 de persoane şi rănirea altor 109 (inclusiv copii), în timp ce aşteptau să fie evacuate în zone mai sigure ale ţării.

Pe de altă parte, apărarea antiaeriană a fost activată în regiunea Liov (vestul Ucrainei), a afirmat Maxim Koziţki, şeful administraţiei regionale din Liov, şi a îndemnat locuitorii să se adăpostească, relatează CNN.

„Locuitori din regiunea Liov, rămâneţi în adăposturi! Apărarea antiaeriană funcţionează”, a afirmat Koziţki, pe contul de Telegram.

„Sunt incendii în două aşezări din raionul Zolociv. Situaţia este sub control. Detalii mai târziu. Rămâneţi în adăposturi”, a scris oficialul ucrainean într-o postare anterioară pe Telegram.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă