Cehia a depus o plângere împotriva Rusiei în care solicită compensații pentru concesionarea unor terenuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul de Externe al Republicii Cehe a anunţat miercuri că a intentat un proces pentru compensaţii de 53 de milioane de coroane (circa 2,22 milioane de euro) pentru concesiunea unor terenuri utilizate de misiunea diplomatică a Rusiei la Praga și în alte oraşe din teritoriul ceh.

Ambasada Rusiei la Praga FOTO EPA-EFE

Guvernul ceh a anulat în luna mai o serie de dispoziţii ale regimului comunist din deceniile 1970 şi 1980, conform cărora Uniunea Sovietică primise dreptul de utilizare gratuită a zeci de terenuri. Rusia, ca succesoare a URSS, a beneficiat de aceleaşi condiţii, dar pe viitor va trebui să plătească pentru concesiuni, arăta atunci Ministerul ceh de Externe, potrivit Reuters și Agerpres.

Decizia a marcat o nouă deteriorare a relaţiilor diplomatice bilaterale, care erau reci chiar şi înainte de invazia rusă din Ucraina, notează Reuters.

În 2021, Praga a acuzat spionajul rus de exploziile produse în 2014 la un depozit de armament din Cehia. În noiembrie anul trecut, Parlamentul de la Praga a declarat că guvernul rus este terorist, din cauza agresiunii militare împotriva Ucrainei.

Ministrul de Externe Jan Lipavsky a declarat miercuri că procesul intentat într-o instanţă din Praga se referă la „îmbogăţirea fără justă cauză” a Rusiei în ultimii trei ani.

„Am luat această măsură deoarece nu am primit niciun răspuns (din partea autorităţilor ruse, n. red.) la apelurile dinaintea procesului”, a afirmat el, citat într-un comunicat.

Ministrul ceh pentru Afaceri Europene, Martin Dvorjak, a declarat în mai că nu se poate tolera folosirea profiturilor neautorizate de pe urma terenurilor pentru a sprijini „ocuparea Ucrainei”.

De cealaltă parte,, Ministerul rus de Externe a susținut că solicitarea retroactivă a chiriei are aspectul „unei cereri de răscumpărare la nivel de stat”.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare