Cea mai mare operaţiune de spălare bani din Europa, pe ruta Marea Britanie, Rusia, Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companii paravan din Marea Britanie sunt în centrul unei anchete privind una dintre cele mai mari operaţiuni de spălare de bani din Europa, care s-ar fi desfăşurat prin intermediul sistemului de justiţie din Republica Moldova şi al unor cetăţeni moldoveni, relatează The Independent în ediţia online.

Cel puţin 19 companii din Marea Britanie sunt suspectate de implicare în acest caz, care a vizat spălarea a 20 de miliarde de dolari. Fondurile ar fi provenit de la infractori şi oficiali corupţi din toată lumea, care vor ca banii obţinuţi ilegal să pară "curaţi" şi să îi poată cheltui fără suspiciuni. Scandalul arată că legislaţia laxă care reglementează activităţile companiilor din Marea Britanie a făcut din această ţară o destinaţie atractivă pentru crima organizată. Discreţia de care beneficiază directorii de companii în Marea Britanie obstrucţionează de asemenea încercările de a-i identifica pe beneficiarii reali ai acestei scheme.

O investigaţie realizată de cotidianul The Independent şi de organizaţia neguvernamentală Organised Crime and Corruption Reporting Project a dus la identificarea a zeci de firme în cadrul acestei operaţiuni, care s-ar fi desfăşurat timp de patru ani până a fost anihilată în mai de anchetatorii din Republica Moldova. "Aceşti bani erau trimişi din Rusia, dar companiile din Marea Britanie erau esenţiale pentru tranzitul fondurilor", a declarat Vasile Sarco, un anchetator moldovean, care a cerut ajutorul autorităţilor britanice.

Spălarea de bani presupune crearea impresiei că banii obţinuţi ilegal au fost de fapt câştigaţi prin mijloace legale. Infractorii trebuie să găsească modalităţi de a aduce documente oficiale care să ateste originea onestă a banilor lor. Ei se folosesc adesea de afaceri legitime pentru a rula banii prin tranzacţii false. Dar când sumele se ridică la nivelul zecilor de miliarde de dolari, astfel de scheme nu sunt practice.

În acest caz, infractorii au creat companii paravan în Marea Britanie, care au încheiat numeroase tranzacţii între ele. Aceste companii s-au dat în judecată reciproc în Republica Moldova, cerând plata unor datorii de sute de milioane de dolari. Un judecător din Republica Moldova, o ţară europeană mică al cărei sistem judiciar nu este considerat atât de robust ca în vestul Europei, decidea apoi în favoarea reclamantului, care primea astfel banii de la o altă firmă paravan, pe baza unui ordin judecătoresc.

Dar în loc să fie transferaţi de la o firmă britanică la alta, banii erau viraţi prin Rusia, unde bandele de infractori din toată lumea merg să-şi spele banii obţinuţi din corupţie, trafic de droguri, prostituţie şi trafic de persoane. Anchetatorii încearcă să îi identifice pe infractorii ai căror bani au fost spălaţi, dar este aproape imposibil de stabilit cine deţine companiile paravan din Marea Britanie. În unele cazuri, au fost angajaţi directori ai acestor companii paravan cetăţeni moldoveni care nu aveau nici o idee ce se întâmplă. În plus, prin angajarea unor cetăţeni moldoveni, cazurile firmelor pot fi soluţionate de tribunale din Republica Moldova.

Conform lui Vasile Sarco, judecători din Republica Moldova au emis peste 50 de ordine în cadrul acestei operaţiuni, certificând plata unor datorii în valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă