Ce teorii invocă Biserica Ortodoxă din Moldova cu privire la vaccinare şi tehnologia 5G şi pe cine vede principal responsabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica

Sinodul Bisericii Ortodoxe din R. Moldova a adresat autorităţilor o scrisoare în care impune condiţii pentru eventuala vaccinare anti-Covid-19, invocând teorii conform cărora vaccinarea este o cale prin care ”sistemul antihristic mondialist vrea să introducă în corpurile oamenilor microcipuri pentru a-i putea controla prin intermediul tehnologiei 5G”.

”Bill Gates este considerat principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populaţiei, prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacţionează la undele transmise de tehnologia 5G şi permit sistemului să îl controleze pe om de la distanţă”, se arată în documentul semnat de reprezentaţii Bisericii.

În documentul adresat preşedintelui Republicii Moldova, preşedintelui Parlamentului şi premierului, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova invocă dezbateri din Parlamentul României în legătură cu vaccinarea şi afirmă că în Suedia aceasta nu este obligatorie. ”În acest context de idei, este obligatoriu de a enunţa şi ideea că vaccinarea reprezintă şi un  pericol de microcipare sau introducere în organismul uman a altor dispozitive străine lui. Opinia publică din multe state europene, protestează contra obligativităţii vaccinurilor, mai ales a vaccinului contra COVID-19, deoarece le consideră o cale prin care sistemul antihristic mondialist doreşte să introducă în corpurile oamenilor microcipuri cu ajutorul cărora să-i poată controla, prin intermediul tehnologiei 5G.   În Parlamentul Italiei a fost formulat de către o deputată în mod oficial cererea de arestare a infractorului internaţional Bill Gates, care este acuzat de faptul că este un criminal împotriva umanităţii, că a provocat prin vaccinuri moartea a 500.000 de copii în India, că susţine ideea de genocid pentru reducerea populaţiei planetei”, argumentează conducerea Bisericii Ortodoxe din Moldova în scrisoare.

Mai este invocat şi faptul că ”Bill Gates este considerat principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populaţiei, prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacţionează la undele transmise de tehnologia 5G şi permit sistemului să îl controleze pe om de la distanţă”, precum şi că ”se consideră că tehnologia 5G în combinaţie cu anumite vaccinuri administrate în China şi Italia au şi stat la baza apariţiei acestui virus care a întors pe dos întreaga planetă”.

În baza acestor afirmaţii, Sinodul de la Chişinău avansează următoarele condiţii:

1.      Vaccinarea populaţiei (anti-COVID-19, etc), precum şi orice intervenţie medicală să fie efectuată pe principii benevole, doar cu consimţământul şi informarea corectă a pacientului (inclusiv şi transparenţa componenţei vaccinului şi a posibilelor efecte adverse), cu respectarea prevederilor Convenţiei pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane în ceea ce priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinei, de altfel, ratificată de către Republica Moldova.  

2.      Asigurarea tuturor drepturilor fundamentale ale oamenilor care ar refuza vaccinarea  obligatorie, exceptând eventualele discriminări şi\sau restricţionări.  

3.      Asigurarea dreptului omului de a nu i se introduce/implanta orice dispozitiv/cip străin corpului uman, luând în consideraţie informaţia prezentată de către oamenii de ştiinţă despre pericolul acestora, precum şi îngrijorarea întemeiată pe baza Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul şi a proorociilor Sfinţilor Părinţi.  

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”