Ce le-a transmis Zelenski liderilor G7 despre reluarea negocierilor ruso-ucrainene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volodimir Zelenski adresându-se liderilor G7 FOTO EPA-EFE

Volodimir Zelenski consideră că Ucraina trebuie mai întâi să-şi consolideze poziţiile pe plan militar înainte de a relua negocierile de pace cu Rusia.

„Preşedintele Zelenski le-a dat tuturor un răspuns care a fost foarte clar, şi anume că încă nu este momentul potrivit pentru negociere. Ucraina va negocia când va fi în poziţia să facă acest lucru, adică atunci când ea va fi restabilit o poziţie de forţă” pe plan militar, a anunţat Palatul Elysee, referindu-se la intervenţia video avută de şeful statului ucrainean la summitul liderilor G7.

Totodată, Volodimir Zelenski a insistat asupra „necesităţii unui sprijin deplin, foarte operaţional pentru Ucraina”, care să permită „restabilirea integrităţii teritoriale” a ţării sale, comunică Palatul Elysee, potrivit AFP.

Preşedintele ucrainean a cerut mai multe echipamente militare, „astfel încât Ucraina să poată opri înaintarea Rusiei şi să-i împingă pe ruşi dincolo de liniile din februarie”, când a început agresiunea lui Putin împotriva ţării vecine.

Preşedinţia franceză a ţinut să sublinieze că Emmanuel Macron „a spus foarte clar că nimic din ceea ce priveşte Ucraina nu va fi decis fără Ucraina” şi că acesteia îi „revine să stabilească momentul când poate intra în negocieri cu Rusia”.

Negocierile ruso-ucrainene sunt suspendate din data de 29 martie în urma descoperirii atrocităţilor făcute de soldaţii ruşi în localităţile ocupate temporar în jurul Kievului.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă