Caritas Huelva: “Nu mai avem haine pentru imigranţi!”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţia Caritas, din provincia Huelva, a lansat o „rugăminte disperată” locuitorilor din regiune şi le cere să doneze haine pentru imigranţii care vin la sediile centrului. Fila

Fundaţia Caritas, din provincia Huelva, a lansat o „rugăminte disperată” locuitorilor din regiune şi le cere să doneze haine pentru imigranţii care vin la sediile centrului.

Fila Gonzales, preşedintele Caritas Huelva, a explicat pentru Agenţia de Ştiri EFE că voluntarii asociaţiei nu mai fac faţă cererii.

„Niciodată nu am dat o cantitate aşa de mare de haine ca anul acesta. Numărul celor care apelează la ajutorul nostru s-a triplat în ultimul an”, a declarat Gonzales.

Ea a precizat că hainele, noi sau vechi, îi vor ajuta pe nevoiaşi să treacă peste iarnă. Gonzales a menţionat că în ultimele nopţi termometrele din Huelva au înregistrat doar trei grade Celsius.

Organizaţia a lansat şi campania „Coşul Solidar”, prin intermediul căreia se vor strânge alimente pentru imigranţii şi spaniolii care nu au cu ce să supravieţuiască.