Carantină generală, inclusiv pentru persoanele vaccinate, în două regiuni din Austria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images

Regiunile austriece Salzburg şi Oberösterreich vor intra de luni în carantină generală, conform site-ului Salzburg24.at. Măsurile au în vedere atât persoanele nevaccinate, cât şi pe cele vaccinate.

Începând de luni, locuitorii celor două regiuni austriece vor putea ieşi din case doar pentru asigurarea nevoilor esenţiale, pentru a merge la serviciu şi pentru plimbări scurte în apropierea locuinţelor. Şcolile şi grădiniţele vor fi închise. Autorităţile speră că restricţiile vor putea fi relaxate înaintea Crăciunului. 

„Nu vedem nicio alternativă la impunerea carantinei generale începând de luni. Sunt afectate toate activităţile. Nu a fost o decizie uşoară, dar nu avem altă opţiune, ţinând cont de creşterea dramatică a numărului de infecţii şi de numărul mare de pacienţi din spitale”, a declarat guvernatorul regiunii Salzburg, Wilfried Haslauer.

„Atunci când a fost aprobată vaccinarea anticoronavirus anul trecut, nu ne aşteptam să mai ajungem într-o astfel de situaţie. Dar, dat fiind că avem 40% dintre locuitori nevaccinaţi, este improbabil să putem aduce pandemia sub control fără măsuri dure şi să evităm aglomerarea spitatelor. Carantina generală este doar pe termen scurt, dar este necesară.

 Pe termen lung, putem depăşi pandemia doar prin rate mari de vaccinare”, a subliniat guvernatorul regiunii Salzburg.

Hans Peter Doskozil, guvernatorul regiunii austriece Burgenland, a semnalat că ar putea lua o decizie similară, cerând Guvernului federal să impună carantină în toate regiunile. „Abordarea oarbă a Guvernului federal trebuie să se încheie. Oamenii au nevoie de încredere, de planuri clare şi de perspective pentru revenirea la normalitate”, a declarat Doskozil, citat de publicaţia Kronen Zeitung. „Cetăţenii Austriei sunt uniţi. De aceea, avem o rată mare de vaccinare în Austria. Dar nu este nicio regiune precum o insulă, suntem toţi Austria”, a subliniat el.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate