Camera inferioară a Parlamentului Franţei a aprobat o lege antiterorism controversată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera inferioară a Parlamentului Franţei a aprobat o lege antiterorism care include mai multe măsuri de urgenţă luate de guvernul francez după atacurile teroriste de la Paris, din 2015.

Noua lege acordă reprezentanţilor guvernului puteri permanente pentru a impune limitarea libertăţii de mişcare la oraşul de reşedinţă al suspecţilor radicali, cu obligativitatea acestora de a raporta zilnic poliţiei locale. 

Printre noile măsuri care vor intra în vigoare, unele facilitează efectuarea percheziţiilor şi a controalelor de identitate. Vor putea fi închise mai uşor locuri de cult în care se predică jihadismul sau violenţa.

Avem nevoie de “un răspuns durabil în faţa unei ameninţări durabile”, cu aceste cuvinte a pledat ministrul de interne Gérard Collomb în favoarea noului proiect de lege. Proiect care a fost criticat vehement de stînga radicală, de comunişti, de Frontul Naţional şi de majoritatea conservatorilor din partidul Republicanii.

Oponenţii noii legislaţii acuză Guvernul de la Paris că transformă în lege permanentă o măsură care nu se aplică decât situaţiilor excepţionale, subliniază corespondenţii BBC.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!