Bulgarii ezită între autocraţie şi democraţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sondaj efectuat printre cetăţenii din şapte ţări din Europa Centrală şi de Est arată că preşedintele rus Vladimir Putin se bucură de aprecierea a 70% din cetăţenii Bulgariei.

Bulgaria este singura ţară membră din UE şi NATO din cele şapte reprezentante ale Europei Centrale şi de Est unde populaţia este împărţită aproape în mod egal în ceea ce priveşte acceptarea democraţiei liberale şi regimului autocratic. Aproape 21% din bulgari nu au ştiut ce sistem politic ar fi mai bun pentru ţara lor, 37% cred că autocraţia ar fi mai potrivită, iar 42%  au optat pentru democraţia liberală. 

În ceea ce priveşte restul celorlalte şase state, situaţia se prezintă astfel: România – 35% autocraţie- 60% democraţie liberală, Croaţia: 37%-56%, Cehia 30% -61%, Polonia 26%-65%, Ungaria 26%-71%, Slovacia 24%-66%. 

Studiul a mai arătat şi alte particularităţi pentru Bulgaria: fiecare al treilea bulgar chestionat crede în dezinformare şi teoria conspiraţiei, iar 70% din bulgari îl apreciază pe preşedintele rus, Vladimir Putin, un lucru destul de jenant pentru o ţară membră a NATO şi UE“, au scris autorii studiului, citaţi de publicaţia bulgară „Kapital“. 

Dar iată cum se prezintă sprijinul pentru un lider străin în celelalte şapte state: preşedintele SUA, Donald Trump, este apreciat de 40% din români, 37% din bulgari, 36% din cehi, 20% din croaţi, 35% din polonezi, 29% din unguri şi 21% din slovaci. Cancelarul german Angela Merkel este preferat de 76% din români, 39% din bulgari, 21% din cehi, 79% din croaţi , 59 % din polonezi, 38% din unguri şi 19% din slovaci. Preşedintele rus Vladimir Putin are un rating de 40% în România, 70% în Bulgaria, 32% în Cehia, 46% în Croaţia, 10% în Polonia, 44% în Ungaria şi 41% în Slovacia. 

Studiul a fost făcut în urmă cu un an de Institutul Global Security GLOBSEC, şi va fi prezentat în cadrul Conferinţei pentru securitate internaţională ce a început, joi, la München. Bulgarii au fost chestionaţi de agenţia ESTAT, scrie dnevnik.

CINE MERGE PE MÂNA PARLAMENTARILOR

În ciuda ratingului scăzut pe care îl are parlamentul bulgar, 37% din cei chestionaţi ar avea încredere în deputaţi, pentru a lua decizii importante cu privire la guvernarea ţării, iar 47% cred ca pentru aceasta trebuie convocat un referendum. Vecinii noştri au cea mai scăzută dorinţă de participare directă dintre toţi cei chestionaţi în cele şapte state. 

În Croaţia, de exemplu, 72% din oameni vor ca prin sondaje să se guverneze, şi doar 24% cred că asta trebuie să facă deputaţii. În celelalte cinci state situaţia se prezenta astfel:  60% din români vor să fie consultaţi şi doar 37% dau credit total parlamentarilor, în Polonia proporţia este de 61% la 33%, în Cehia 65%- 30%, în Slovacia 57%-38 iar în Ungaria de 51%-46. 

 În ceea ce priveşte modul în care bulgarii se informează, autorii studiului constată că în ţara vecină oamenii mai degrabă nu pot să evalueze dacă primesc o informaţie corectă. 

Aproape 20% din aceştia nu ştiu dacă ştirile cu privire la politica mondială nu sunt ascunse de oamenii obişnuiti, 5% cred în dezinformarea online. Cel mai interesant este că în Bulgaria şi în România majoritatea oamenilor folosesc reţelele sociale pentru a se informa cu privire la politica externă. 

Studiul a fost făcut în urmă cu un an de Institutul Global Security GLOBSEC, şi va fi prezentat în cadrul Conferinţei  pentru securitate internaţională ce a început, joi la Munchen. Bulgarii au fost chestionaţi de agenţia ESTAT, scrie dnevnik.

Prejudecăţile societăţii bulgare

Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat că partidul de guvernământ GERB retrage de la ratificarea în parlament un tratat european pentru combaterea violenţei împotriva femeilor, din cauza opoziţiei puternice exprimate de grupuri religioase şi politice, potrivit Reuters.

Neînţelegerile pe acest subiect evidenţiază de asemenea rezistenţa în rândul ţărilor mai conservatoare social din fostul bloc comunist la valorile liberale din statele bogate din vestul Europei, adaugă agenţia de presă citată.

Într-o declaraţie pentru postul bulgar de televiziune bTV, Borisov a spus că GERB nu va înainta cu ratificarea acestui tratat, cunoscut sub denumirea de Convenţia de la Istanbul, din cauza lipsei de sprijin din partea unor partide politice, printre care şi formaţiunea naţionalistă Patrioţii Uniţi, care face parte din coaliţie de guvernare.

Criticii tratatului, printre care se numără şi extrem de influenta Biserică Ortodoxă Bulgară, spun că acesta i-ar putea încuraja pe tineri să se identifice ca transsexuali sau ca persoane de „al treilea sex“ şi ar putea duce la căsătorii între persoane de acelaşi sex.

Mai multe pentru tine:
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA