Boris Johnson anunţă „urgenţa Omicron” şi ridică nivelul de alertă al Marii Britanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza unei creşteri rapide a cazurilor de infectare cu varianta Omicron, Londra a anunţat duminică ridicarea nivelului de alertă împotriva Covid. Premierul Boris Johnson a susţinut o declaraţie de presă în care a vorbit despre o „urgenţă” şi a anunţat că doza booster se va putea administra tuturor persoanelor care au împlinit 18 ani, relatează BBC.

Nivelul de alertă a crescut de la 3 la 4, fiind al doilea cel mai înalt nivel şi indică faptul că „transmiterea este mare şi presiunea asupra serviciilor de sănătate este generalizată şi semnificativă sau în creştere”, explică AFP, preluată de Agerpres. 

Regatul Unit a început să fie afectat din nou de coronavirus în ultima perioadă, având în jur de 50.000 de noi cazuri de contaminare înregistrate în fiecare zi, în timp ce pandemia a provocat până acum în Marea Britanie peste 146.000 de decese.

În aceste condiţii, premierul Boris Johnson s-a adresat naţiunii duminică seara şi a declarat „urgenţă Omicron”.

„Nimeni nu ar trebui să aibă dubii, se apropie un val de Omicron. Mă tem că ne confruntăm acum cu o situaţie de urgenţă în lupta noastră cu noua variantă Omicron”,  a declarat premierul britanic într-o declaraţie televizată. 

El a anunţat că doza booster va putea fi administrată în Anglia începând din această săptămână tuturor persoanelor care au împlinit 18 ani, dacă au trecut trei luni de la efectuarea celei de-a doua doze.

„Acum este clar că două doze de vaccin pur şi simplu nu sunt suficiente pentru a oferi nivelul de protecţie de care avem cu toţii nevoie. Dar vestea bună este că oamenii noştri de ştiinţă sunt încrezători că, odată cu o a treia doză, o doză de rapel, putem cu toţii să ne aducem nivelul de protecţie la un nivel superior. În acest moment, cercetătorii nu pot spune dacă varianta Omicron este mai puţin gravă. Dar chiar dacă acest lucru s-ar dovedi a fi adevărat, ştim deja că este mult mai transmisibilă, aşa încât un val de Omicron printr-o populaţie care nu a fost întărită imunitar ar risca un nivel de spitalizare ce ar putea copleşi sistemul nostru de sănătate publică şi ar duce, din păcate, la foarte multe deces”, a explicat premierul britanic. 

Boris Johnson a mai adăugat că printre măsurile de protecţie care ar putea fi adoptate sunt şi telemunca sau introducerea certificatului verde pentru accesul în anumite locaţii. Aceste măsuri vor fi supuse marţi votului în Parlament.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE