BBC, somat să ancheteze acuzaţiile cu caracter sexual împotriva unui prezentator

0
0
Publicat:

Guvernul britanic a ordonat duminică BBC să îl investigheze pe unul dintre prezentatorii săi, acuzat în presă de o mamă că i-a plătit copilul pentru a-i trimite fotografii cu caracter pornografic, informează AFP.

Tabloidul The Sun a publicat vineri seara mărturia acestei mame, care acuză un prezentator vedetă al BBC, fără a-l numi, că i-a oferit, în schimbul fotografiilor pornografice, câteva zeci de mii de lire sterline copilului său în vârstă de 17 ani, fără a preciza dacă este vorba despre o fată sau un băiat.

Conform ziarului, familia a contactat BBC pe 19 mai pentru a-i informa despre situaţie, dar prezentatorul a mai rămas pe post câteva săptămâni, relatează Agerpres. 

Acuzaţiile, care ţin prima pagină a presei britanice, „trebuie investigate urgent şi cu grijă”, a transmis duminică Ministerul Culturii într-un comunicat. Ministrul Lucy Frazer s-a întâlnit cu directorul general al BBC, Tim Davie.

„M-a asigurat că BBC investighează prompt şi cu grijă”, a scris ea pe Twitter.

„Având în vedere natura acuzaţiilor, este important să acordăm BBC timp pentru a efectua această investigaţie, pentru a stabili faptele şi pentru a lua măsurile adecvate”, a adăugat ea.

BBC a transmis vineri că „tratează toate acuzaţiile foarte serios” şi că are „o procedură în vigoare pentru a le trata proactiv”.

Dar nu a confirmat că prezentatorul în cauză, care nu mai apare pe ecran, a fost suspendat oficial.

Iar grupul public de radiodifuziune, al cărui preşedinte a demisionat în aprilie într-un caz de conflict de interese şi a cărui imparţialitate este pusă la îndoială în mod regulat, face obiectul unor critici virulente cu privire la modul în care a gestionat cazul.

Fostul ministru de interne şi deputat conservator Priti Patel a numit răspunsul BBC „ridicol”, într-o postare pe Twitter.

„BBC, dar şi celelalte canale, trebuie să se adune, pentru că se pare că trec dintr-un scandal în altul”, a reacţionat duminică deputatul laburist de opoziţie Rachel Reeves la Sky News.

În luna mai a anului trecut, Philip Schofield, prezentator vedetă al canalului privat ITV, a demisionat după ce a recunoscut că a avut o relaţie intimă cu un tânăr coleg pe care l-a ajutat să se angajeze.

Conducerea postului a fost chestionată pentru modul în care a gestionat afacerea, chiar şi în cadrul Parlamentului.  

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”