Barack Obama şi David Cameron pledează pentru menţinerea sancţiunilor contra Rusiei. Reacţia Moscovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
David Cameron şi Barack Obama FOTO Reuters

Presedintele american Barack Obama şi premierul Marii Britanii, David Cameron, consideră că ţările occidentale trebuie să menţină „sancţiuni puternice” împotriva Rusiei, în contextul crizei din Ucraina, informează AFP.

„Suntem de acord cu necesitatea menţinerii sancţiunilor puternice împotriva Rusiei până când va înceta agresiunea împotriva Ucrainei”, a declarat Barack Obama într-o conferinţă de presă comună cu premierul britanic.

La rândul său, David Cameron a afirmat că statele occidentale vor sprijini în continuare Ucraina pentru a deveni o ţară stabilă şi prosperă.

„Rusia a ales să încalce suveranitatea unui stat. De aceea, vom continua să exercităm presiuni asupra Rusiei pentru a rezolva criza în mod diplomatic. În acelaşi timp, susţinem Ucraina pe drumul spre reforme, inclusiv prin asistenţă financiară", a spus David Cameron.

Moscova: Sancţiunile Occidentului agravează criza economică

O primă reacţie la aceste declaraţii a venit chiar din partea Moscovei, prin vocea preşedintelui Comisiei pentru Afaceri Externe a Dumei de Stat, Aleksei Puşkov.

„Criza economică mondială începută în 2008 încă nu s-a terminat, ea continuă se se agraveze. Consider că este vina Statelor Unite şi a Uniunii Europene, care au adoptat sancţiuni împotriva Rusiei. Sunt sigur că vor culege roadele deciziilor lor incorecte”, a scris Aleksei Puşkov pe contul său de Twitter.

Liderul de la Tiraspol afirmă că sancţiunile împotriva Rusiei afectează Transnistria

O altă reacţie a venit şi din partea liderului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, care a precizat că sancţiunile impuse Rusiei au un impact negativ asupra regiunii separatiste Transnistria.

„Prăbuşirea preţului la petrol, deprecierea monedei ruse, încetinirea economiei în Rusia, toţi aceşti factori au un impact negativ asupra economiilor altor ţări, inclusiv asupra Transnistriei şi vecinilor noştri - Republica Moldova şi Ucraina”, a declarat, vineri, Evgheni Şevciuk.

Liderul de la Tiraspol a mai menţionat că din cauza devalorizării rublei, este neprofitabil pentru majoritatea companiilor transnistrene să facă afaceri cu Rusia. De asemenea, Ucraina nu are suficiente resurse financiare pentru a cumpăra produse din Transnistria, iar Republica Moldova nu are acces la ele. 

„Anul trecut, Guvernul Republicii Moldova a încetat să mai emită permise de export companiilor transnistrene. Ca urmare, noi nu putem exporta bunuri transnistrene către Rusia prin Ucraina. Acest lucru este un factor de instabilitate în plus în ţara noastră”, a mai adăugat liderul de la Tiraspol.

Câteva posibile soluţii la această problemă, în opinia lui Evgheni Şevciuk, sunt eliminarea presiunii externe, recunoaşterea băncilor transnistrene şi deblocarea graniţelor şi transportului. 

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare