Averea la control: Peste un milion de funcţionari ucraineni sunt vizaţi de o nouă lege anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Funcţionarii ucraineni vor trebui să îşi justifice averea pe care o posedă în faţa unei comisii specializate, potrivit unei noi legi intrate în vigoare miercuri, a anunţat de curând premierul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, conform AFP.

Acest demers, care ar urma să vizeze până la un milion de funcţionari din diferite departamente şi ministere, face parte din cadrul unei politici mai vaste de luptă împotriva corupţiei.

„Aproape un milion de funcţionari de diferite ranguri vor fi vizate de această lege, inclusiv întregul cabinet guvernamental, Ministerul de Interne, serviciile de informaţii, precum şi Procuratura”, a declarat Arseni Iaţeniuk.

Verificarea averilor deţinute de funcţionari şi demnitari a fost una dintre revendicările cetăţenilor ucraineni din timpul protestelor de anul trecut, care au dus la înlăturarea preşedintelui Viktor Ianukovici.

Potrivit noii legi, în cazul în care un funcţionar nu poate să îşi justifice originea surselor sale financiare şi a bunurilor deţinute acesta va fi declarat incompatibil pentru a ocupa un post public pe o perioadă între cinci şi zece ani.

Sancţiuni asemănătoare vor fi prevăzute şi pentru persoanele care sprijină cauza separatiştilor, precum şi asupra celor care au deţinut funcţii cheie în momentul în care s-a deschis focul la Kiev împotriva protestatarilor, acţiuni care au culminat cu decesul a sute de persoane.

Corespondenţii BBC în Ucraina notează că subiectul corupţiei este unul extrem de emoţional în această ţară, deoarece majoritatea populaţiei doreşte eliminarea tuturor funcţionarilor care au acumulat averi ilicite în timpul preşedinţiei lui Viktor Ianukovici.

În 2012, Ucraina a fost clasată pe locul 144 din 176 în topul celor mai corupte ţări din lume, potrivit unui clasament realizat de organizaţia Transparency International.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu