Autorităţile lituaniene au anunţat că au identificat un spion rus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile de la Vilnius au anunţat luni că a identificat un spion care lucra la ambasada Rusiei din Vilnius şi încerca să colecteze, contra unor sume de bani, informaţii despre relaţiile dintre Uniunea Europeană (UE) şi fostele ţări sovietice, relatează AFP, citată de Mediafax.

Informaţia referitoare la identificarea spionului rus a fost dezvăluită de Serviciul Lituanian de Contraspionaj. Conform acestei agenţii, diplomatul rus Valeri Katula a lucrat pentru GRU, serviciul de informaţii al armatei ruse.

„Katula a încercat să recruteze un funcţionar lituanian cu scopul obţine informaţii secrete şi sensibile despre mandatul Lituaniei la preşedinţia Uniunii Europene”, asigurat în al doilea semestru al anului 2013, anunţă un comunicat al contraspionajului lituanian publicat luni.

„A existat o promisiune de bani în schimbul unor informaţii”, precizează comunicatul emis de Serviciul Lituanian de Contraspionaj. 

Autorităţile de la Vilnius au luat anunţat că  au luat „măsuri” împotriva lui Katula pentru „a-l împiedica să mai efectueze activităţi de spionaj"”, potrivit sursei citate anterior, fără a fi precizate în mod detaliat natura măsurilor

Pe lângă anunţul cu privere la spionul identificat, serviciul lituanian i-a acuzat pe ruşi că au interceptat apelurile telefonice a mai multor diplomaţi lituanieni, convorbirile acestora fiind înregistrate şi urcate pe YouTube.

Ministrul lituanian de Externe, Linas Linkevicius, a refuzat să comenteze acest caz.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al ambasadei Rusiei de la Vilnius, Aleksandr Ivanov, a precizat că nu poate comenta comunicatul serviciului lituanian, neavând competenţa şi dreptul de vorbi despre chestiune legate de politica internă a Lituaniei, potrivit Reuters.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi