Autorităţile germane sunt în alertă. Două grupări anti-statale din Germania sunt gata să comită „violenţe grave“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupările extremiste germane „Reichsbürger“  şi „Selbstverwalter“ îşi întăresc rândurile, iar membrii săi sunt pregătiţi să comită „cele mai grave acte de violenţă“, relatează dpa, citând tabloidul german „Bild“.

Aceasta este una dintre concluziile unui raport ce urmează să fie prezentat marţi la Berlin de ministrul de Interne, Horst Seehofer, şi de şeful serviciului de informaţii interne (Verfassungsschutz), Hans-Georg Maaßen.

„Reichsbürger“  („Cetăţenii Reich-ului“) şi „Selbstverwalter“ (cei care se autoguvernează) sunt grupări de germani care nu recunosc autoritatea actualului sistem de guvernare. 

Totuşi, la nivelul acestora nu există o structură unificată, mai multe grupuri folosind acest nume, cu toate că au convingeri diferite, aminteşte dpa.

În prezent, potrivit raportului citat de „Bild“, există 16.500 de persoane active pe această scenă, în creştere de la 12.800 în 2016.

Trei sferturi dintre membrii mişcării sunt bărbaţi cu vârste de peste 40 de ani, iar aproximativ 900 dintre ei sunt extremişti de dreapta, în creştere de la 800 în 2016.

Raportul mai arată că această mişcare este caracterizată de militantism şi are „o mare afinitate pentru arme“ şi atât „Reichsbürger“, cât  şi „Selbsverwalter“ sunt „pregătite să-şi folosească armele pentru cele mai grave acte de violenţă“.

Mişcarea Reichsbürger există în Germania din anii ’80, însă aceasta a intrat în atenţia oficialilor din domeniul securităţii în special în ultimii ani, ca urmare a unor incidente violente, notează thelocal.de. 

Cum membrii mişcării cad de acord că Republica Federală Germania nu este legitimă întrucât ei cred că entităţi precum Reich-ul german (Imperiul german) sau Prusia (Regatul Prusiei) încă există, mulţi dintre ei intră în conflict cu poliţia ca urmare a refuzului lor de a recunoaşte legile germane şi, ca urmare, de a le respecta. Adepţii mişcării îşi creează propriile „guverne“ şi chiar îşi pun la punct propriile forme de identificare. 

În 2014, de pildă, un bărbat a încercat să cumpere o armă de asalt AK-47 folosind un document de identitate din inexistentul „stat liber al Prusiei“.

În luna mai a acestui an, Ministerul german de Interne a afirmat, într-un răspuns formulat în urma unei interpelări parlamentare, că aproximativ 1.200 de membri ai Reichsbürger şi 750 de extremişti de dreapta au permis pentru deţinere de arme, potrivit DW. Potrivit Ministerului, începând din noiembrie 2016, au fost retrase 450 de astfel de autorizaţii deţinute de membri ai Reichsbürger.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model