Autorităţile din Ibiza folosesc agenţi sub acoperire pentru a se infiltra la petrecerile unde nu se respectă regulile COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Autorităţile din Ibiza folosesc agenţi sub acoperire străini pentru a se infiltra la petrecerile ilegale unde regulile privind Covid-19 şi alte măsuri ar putea fi încălcate, a transmis, vineri, agenţia DPA.

„Proiectul a început în urmă cu câteva zile şi este iniţial programat să se deruleze până la sfârşitul lunii august, însă ar putea fi prelungit”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului insulei, Armando Tur, potrivit Agerpres.

Autorităţile, în colaborare cu poliţia locală, au angajat o companie de detectivi, care la rândul său a angajat numeroşi profesionişti independenţi.

Aceşti agenţi sub acoperire sunt în principal „străini cu vârste între 30 şi 40 de ani, cu putere de cumpărare medie spre mare, deoarece acestea sunt caracteristicile principale ale celor care participă la astfel de evenimente”, a explicat Tur.

Taxele de intrare la petrecerile ilegale sunt uneori de peste 100 de euro. În unele cazuri, la astfel de petreceri participă peste 500 de invitaţi.

Autorităţile consideră că acestea sunt motive întemeiate pentru a folosi astfel de metode neobişnuite, notează sursa citată. Poliţia nu are personal suficient, iar petrecerile ilegale au aproape întotdeauna loc în apartamente sau case private. În Spania, poliţia nu are voie să pătrundă pe o proprietate privată doar pentru că aici are lor o petrecere.

Recent, Ibiza şi celelalte insule Baleare au înregistrat cele mai mari rate de coronavirus din Spania. Rata de incidenţă calculată pe şapte zile la 100.000 de locuitori este în prezent de 226.

Ibiza este cunoscută pentru viaţa sa de noapte legendară care, în circumstanţe normale, atrage DJ de top şi mii de petrecăreţi în fiecare an. Deşi Spania a relaxat unele dintre restricţiile COVID-19, Ibiza procedează cu prudenţă. Cluburile de noapte ale insulei sunt închise de mai bine de un an, iar barurile trebuie să se închidă între orele 1 a.m. şi 6 a.m. Acesta este momentul în care de obicei au loc adunările ilegale.

Turiştii care doresc să-şi continue noaptea de festivităţi merg în secret după petreceri găzduite în zone izolate sau în case private. Regulamentele de siguranţă din Ibiza stipulează că nu mai mult de 10 persoane care locuiesc împreună pot fi în aceeaşi casă în acelaşi timp. Cu toate acestea, autorităţile spun că unele dintre aceste aventuri târzii au avut peste 200 de persoane.

Aceste petreceri sunt bine organizate şi continuă să aibă loc, în ciuda unei amenzi de 600.000 de euro (710.000 de dolari).

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”